Alegerile parlamentare recente din Israel s-au încheiat fără un câștigător clar și fără un deznodământ liniștitor pentru scena politică a țării. Deși partidul Likud și blocul condus de Benjamin Netanyahu se plasează în fruntea opțiunilor exprimate la urne, victoria obținută este una insuficientă: tabăra lui Netanyahu nu reușește să atingă mult-visata majoritate parlamentară de 61 de locuri în Knesset.
Într-un sistem politic fragmentat cum este cel israelian, o victorie fără majoritate nu înseamnă putere de guvernare, ci mai degrabă intrarea într-o criză profundă de așezare a puterii, marcată de negocieri epuizante, riscuri de impas instituțional și spectrul unor noi alegeri.
Pentru Benjamin Netanyahu, această victorie parțială este departe de a fi un triumf. Fără o majoritate confortabilă în spatele său, liderul israelian intră într-o perioadă de luptă politică acerbă pentru supraviețuire. Următoarele săptămâni vor testa la maximum abilitățile sale de negociator, dar și capacitatea clasei politice israeliene de a evita un nou colaps guvernamental.
O victorie la limită, dar un eșec al majorității
Campania s-a desfășurat pe fondul unei mobilizări masive a electoratului, însă rezultatele parțiale și proiecțiile arată o divizare profundă a societății. Blocul lui Netanyahu se află într-o luptă corp la corp cu opoziția condusă de figuri precum Gadi Eisenkot, niciuna dintre cele două tabere reușind să-și asigure un număr de mandate care să le confere majoritate. Scorul este momentan de 54-47 pentru Netanyahu și e clar că niciuna dintre tabere nu ajunge la 61.
Pentru actualul premier, acest rezultat reprezintă o sabie cu două tăișuri. Pe de o parte, el își confirmă reziliența politică și rămâne principalul actor de pe scena politică a Israelului. Pe de altă parte, lipsa unei majorități clare îl plasează într-o poziție vulnerabilă: are cele mai multe voturi, dar nu are numărul magic de mandate necesar pentru a forma un guvern stabil.
Ce se întâmplă în acest caz? Scenariile crizei politice
Atunci când un lider câștigă cele mai multe mandate, dar nu deține majoritatea absolută în Knesset, mecanismul constituțional și realitatea politică indică mai multe direcții probabile. Prima este reprezentată de mandatul prezidențial și negocierile pentru formarea unei coaliții. Conform procedurilor din Israel, după validarea rezultatelor finale, președintele țării va purta consultări cu liderii formațiunilor parlamentare și va desemna un politician căruia îi va acorda mandatul de 28 de zile pentru formarea guvernului (cel mai probabil, tot lui Netanyahu, ca lider al blocului cel mai numeros). Pentru a atinge majoritatea, Netanyahu va fi obligat să facă o serie de concesii partidelor mici sau să încerce spargerea blocului oponent. Oricare dintre aceste alianțe este extrem de fragilă și supusă unor tensiuni interne permanente.
O altă variantă, o tactică des întâlnită în politica israeliană este lăsarea timpului să lucreze și paralizia legislativă. Aici liderul, adică Netanyahu, poate miza pe blocaj, adică poate încerca să saboteze eforturile opoziției de a crea o alternativă. Într-un astfel de scenariu, Knesset-ul poate deveni terenul unor bătălii acerbe pentru conducerea parlamentului sau formarea comisiilor de lucru, înainte chiar să existe o coaliție de guvernare. Așa, Netanyahu poate continua să guverneze ca interimar, încercând să uzeze adversarii politici până când un nou scrutin îi poate oferi majoritatea de care are nevoie.
Partidele arabe, arbitrii ai puterii în Israel
Situația actuală pune societatea israeliană și într-un alt tip de impas, mai delicat. Jumătatea de populație care nu și-l mai dorește pe Netanyahu la cârmă are de ales – prin reprezentanții votați ieri, între a colabora cu acesta, sub forma unui guvern de uniune națională, sau de a lucra alături de partidele arabe pentru a reuși să-i dărâme acestuia definitiv scaunul. Acest lucru face din partidele arabe adevărații câștigători ai alegerilor parlamentare. Și se pune întrebarea până unde sunt dispuși să meargă cei din tabăra anti-Netanyahu pentru a-și atinge obiectivele?
Riscul unor noi alegeri anticipate
Revenind la procedurile pe care le urmează politica israeliană, dacă mandatul acordat inițial eșuează, iar liderii politici nu reușesc să ajungă la un compromis în termenele constituționale, opțiunea extremă rămâne dizolvarea parlamentului și convocarea unor noi alegeri anticipate. Aceasta ar însemna prelungirea instabilității într-un moment în care Israelul se confruntă cu provocări majore de securitate și economice, cetățenii fiind prinși într-un cerc vicios în care scrutinurile repetate sunt tot ce le mai lipsește.