A fost lansată campania națională „Dacă tot te duci la Poștă, ia și aparatele vechi”, organizată de Poșta Română și Asociația ENVIRON, cu sprijinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.
Astfel, Poșta Română va transforma aproximativ 4.700 de oficii poștale în puncte de colectare a deșeurilor electrice și electronice de mici dimensiuni, până în martie 2027. Primele oficii au fost deja dotate, iar programul se extinde treptat în toate regiunile țării.
În punctele de colectare vor putea fi predate telefoane mobile vechi, încărcătoare, cabluri, uscătoare de păr defecte și jucării electrice care nu mai funcționează. Serviciul este gratuit, iar oamenii vor putea preda aceste obiecte în timpul unei vizite obișnuite la oficiul poștal. Până acum, recipientele au fost instalate în oficiile poștale din București și județele Brașov, Bihor și Constanța. Până la 15 noiembrie 2026, programul va ajunge și în județele Dolj și Vrancea.
Vor urma alte două etape:
- Până la 15 ianuarie 2027: aproximativ 2.000 de oficii poștale din Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Cluj, Galați, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava și Timiș.
- Până la 15 martie 2027: alte aproximativ 2.000 de oficii din Alba, Caraș-Severin, Călărași, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Mehedinți, Olt, Sălaj, Satu Mare, Teleorman, Tulcea, Vaslui și Vâlcea.
La finalul programului, rețeaua ar urma să cuprindă aproximativ 4.700 de oficii poștale dotate cu recipiente pentru colectarea electronicelor mici.
