Alpinista Maria Dănilă a câștigat ultramaratonul de 100 de kilometri din Antarctica, „Antarctic Ice Ultra 2026”, cu timpul de 13 ore, 34 de minute și 8 secunde. Românca a devenit campioana generală a competiției (nu doar câștigătoarea categoriei feminine) și a stabilit un nou record feminin al cursei. Ea a încheiat parcursul în 13:34:08, cu o oră, 57 de minute și 2 secunde mai repede decât precedentul record feminin.
La finalul competiției, sportiva a transmis un mesaj emoționant în care a dezvăluit că a dedicat cursa tatălui său.
Victoria din Antarctica și recordul stabilit la proba de 100 de kilometri nu au venit întâmplător în cariera sportivei, ci încununează un palmares construit prin sute de ascensiuni montane și provocări sportive extrem de dificile. Maria Dănilă a escaladat nenumărate trasee tehnice, pe pereți naturail de stâncă și a ajuns pe cele mai înalte vârfuri ale planetei. A urcat pe Everest (8.848 m), K2, (8.611 m), Kanchenjunga (8.586 m), Annapurna (8.091 m). A bifat și Himlung Himal (7.126 m), Aconcagua (6.962 m), Kilimanjaro (5.895 m), Elbrus (5.642 m), Mont Blanc (4.807 m) și multe altele.
