Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a prezentat planurile partidului pentru perioada următoare, în contextul dificultăților economice și al scăderii puterii de cumpărare.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a prezentat miercuri, într-o intervenție la Antena 3, cele trei direcții pe care partidul intenționează să le urmeze în perioada următoare: reforma administrației și a companiilor de stat, relansarea economiei și refacerea treptată a puterii de cumpărare a populației.
Dar mă mai interesează un lucru tot aici. Și anume, o problemă extrem de importantă, cea legată de prețul la energie. Prețul la energie înseamnă competitivitate dincolo de o factură mai mică pentru fiecare dintre noi. Prețul la energie înseamnă competitivitate economică. Și aici trebuie să avem un plan, de asemenea, foarte clar, distinct, ca să putem să vorbim despre relansare economică.
Și al treilea lucru, sau a treia mare direcție, este cea legată de reducerea, sau refacerea, scuzați-mă, treptată a puterii de cumpărare a românilor. Românii de un an și jumătate au fost loviți permanent cu taxe noi, cu cea mai mare inflație din Europa. Și pot să spun că aici ar trebui să avem câteva ținte, când vorbim de refacerea puterii de cumpărare. Și anume, indexarea pensiilor, și n-avem ce să negociem, trebuie să facem indexarea pensiilor conform legii, pentru că ăsta nu e de negociat și n-avem ce să negociem”, a punctat liderul PSD, Sorin Grindeanu.
„Eu cred că trebuie să vorbim și despre reducerea taxării pe muncă. Avem unele din cele mai mari cote de taxare pe muncă în România și, evident, ceva ce noi am propus, și când ne aflam la guvernare, eliminarea CASS-urilor pentru mame, pentru categoriile vulnerabile, veteranii, invalizii de război, tot e o zi specială astăzi, lucruri pe care le-a făcut guvernul Bolojan. Astea sunt lucrurile care mă preocupă pe mine.
Astea sunt cele trei mari direcții pe care vreau să mergem și mă aștept de la cei care au pus România în pământ, că au pus-o în pământ, din punct de vedere economic, să nu mai dea lecții de moralitate. Accept orice lecție de la români, fiindcă sunt cei care sunt în poziția care să poată să dea asemenea lecții, dar să știți că nu accept lecții de la unii care au dat cu barda în economie și simțim cu toții acest lucru și au dat cu barda în veniturile oamenilor. Chiar aș vrea să putem să discutăm în perioada următoare despre cum reconstruim România”, a mai adăugat Sorin Grindeanu.
