Două spectacole anulate la Teatrul Național din Târgu Mureș pentru că actorii nevaccinați nu au acces în instituție

Două spectacole anulate la Teatrul Național din Târgu Mureș pentru că actorii nevaccinați nu au acces în instituție

Compania „Liviu Rebreanu” a Teatrului Naţional din Târgu Mureş a anunţat, marţi, anularea a două spectacole după ce unii actori au ales să nu se vaccineze împotriva SARS-CoV-2, iar Compania „Tompa Miklos” urmează să amâne un alt spectacol, ca urmare a nevaccinării a doi colaboratori.

Directorul Teatrului Naţional Târgu Mureş, Attila Gasparik, a declarat, marţi, pentru Agerpres, că există o hotărâre a Consiliului de Administraţie al instituţiei teatrale care prevede că, în momentul în care în oraş se atinge pragul de incidenţă de 6 infectări cu SARS-CoV-2 la 1.000 de locuitori, pot intra în clădire doar persoanele vaccinate.

„Mai sunt actori care nu sunt vaccinaţi şi este un vid legislativ pe care nu îl putem pune în aplicare. Nu ştim ce se poate face fiindcă nimeni nu ne explică. Avem o legislaţie care scrie foarte clar că trebuie să fie vaccinaţi cei care participă la spectacole şi, discutând cu mai multe teatre din ţară, aproape nimeni nu aplică şi pe angajaţi acest lucru. Nu poţi să ai dublă măsură la acelaşi eveniment (…) Toată lumea trebuie să fie vaccinată, dar nu putem obliga pe nimeni. Şi atunci eu ce fac? Consiliul de Administraţie a Teatrului Naţional Târgu Mureş a decis că după trecerea la pragul de 6 la mie pot intra în instituţie doar cei care sunt vaccinaţi. Cei care nu sunt vaccinaţi nu pot intra. Cu spectacolele încercăm să convingem oamenii şi, în clipa în care nu se poate, trebuie să reprogramăm spectacolele. Spectacolele vor fi amânate, suspendate şi toată lumea suportă consecinţele. Dar problema cea mai mare acum urmează, ce facem cu cei care sunt colaboratori, nu sunt angajaţii tăi? Avem un spectacol la secţia maghiară în care joacă doi elevi care nu sunt vaccinaţi, nu au dreptul să intre şi spectacolul se va suspenda săptămâna viitoare”, a declarat Attila Gasparik.

Directorul Teatrului Naţional Târgu Mureş a spus că, din păcate, în România nu există o comisie interministerială, în Ministerul Culturii şi Ministerul Sănătăţii, în care anumite probleme specifice, cum este şi aceasta, să fie discutate.

Gasparik a precizat că în Germania există o astfel de comisie care răspunde la întrebări specifice adresate de instituţiile de cultură.

Compania „Liviu Rebreanu” a Teatrului Naţional Târgu Mureş a anunţat, marţi, că reprezentaţiile spectacolelor „Trădare”, programat marţi, şi „Constantin”, programat miercuri, se anulează, dar că biletele vândute rămân valabile pentru alte reprezentaţii până la finalul acestei stagiuni, dacă spectatorii nu solicită rambursarea contravalorii acestora, potrivit g4media.ro.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
17.6 ° C
19.1 °
16.6 °
75 %
4.1kmh
0 %
mar
17 °
mie
19 °
joi
17 °
vin
19 °
sâm
20 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii