Gabriela Firea, întâlnire cu Helena Dalli, comisarul european pentru Egalitate de șanse

Gabriela Firea, întâlnire cu Helena Dalli, comisarul european pentru Egalitate de șanse

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, s-a întâlnit cu Helena Dalli, comisarul european pentru Egalitate de șanse.  „Îi mulțumesc doamnei comisar pentru vizita în România și pentru susținerea pe care o oferă tutoror femeilor din țara noastră”, a transmis Gabriela Firea într-o postare pe Facebook.

Politicianul social-democrat a remarcat că „lupta pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați este o realitate zilnică în România, dar și în alte state europene”.

Poate pare greu de crezut în zilele noastre, dar femeile din țara noastră o duc greu, în multe domenii. Nici doamnelor de succes nu le-a fost simplu să ajungă în top, trebuie să demonstreze în fiecare zi că sunt la fel de bune, sau mai bune decât bărbații la locul de muncă”, a precizat în postarea pe Facebook Gabriela Firea.

Ministrul a arătat că, printre subiectele abordate, „am discutat despre proiectele și inițiativele Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse prin care venim în sprijinul doamnelor din România pentru a deveni mame, pentru a avea mai multe drepturi și poziții de conducere, pentru a fi mai bine reprezentate la nivel național și local, dar și pentru a preveni și combate fenomenul îngrijorător al violenței domestice.

Împărtășesc opinia doamnei comisar european Helena Dali că mamele trebuie să se întoarcă pe piața muncii cât mai repede și că este nevoie de măsuri în acest sens. Din acest motiv, lucrăm la un proiect care să ofere beneficii fiscale pentru mamele cu mulți copii, dar și pentru angajarea doamnelor peste 40 de ani”.

Totodată, s-a discutat și despre cadrul legislativ din România „și nevoia introducerii cotelor de gen. Știm că avem cea mai mică rată a femeilor în politică, la nivel local și național, și susțin opinia doamnei comisar Dali că trebuie să intervenim prin legi potrivite, așa cum au făcut alte state europene. Am depus, în calitate de senator, un proiect legislativ care le asigură femeilor 30% dintre locurile pe listele electorale la alegerile locale. De asemenea, susțin și demersul pentru introducerea cotele de gen pe listele electorale la alegerile parlamentare”.

 

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
câțiva nori
15 ° C
15.6 °
14.4 °
80 %
5.1kmh
20 %
joi
14 °
vin
16 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
21 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii