Gabriela Firea: „Mamele minore nu sunt doar cifre în statisticile oficiale care ne tulbură, ci suflete care au nevoie de înțelegere”

Gabriela Firea: „Mamele minore nu sunt doar cifre în statisticile oficiale care ne tulbură, ci suflete care au nevoie de înțelegere”

„Andreea și Anastasia, Argentina și Matei. Par simple nume, dar sunt povești de viață impresionante. Mame mult prea tinere și copiii lor care au nevoie de îngrijire, sprijin și protecție. Nu găsesc toate aceste lucruri în familiile lor și e datoria statului să ajute. Mamele minore nu sunt doar cifre în statisticile oficiale care ne tulbură, ci suflete care au nevoie de înțelegere”, scrie ministrul Familiei, Gabriela Firea, pe pagina sa de Facebook.
„Am făcut ieri o vizită în județul Hunedoara pentru a afla problemele în domeniul de care mă ocup și pentru a prezenta câteva dintre programele importante pregătite la Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse pentru copiii și mamele din grija statului, tineri și familiile care au nevoie de un sprijin pentru un start bun în viață, dar și pentru cei care își doresc dar nu reușesc să aibă copii din cauza infertilității.
Una dintre probleme importante ale României o reprezintă mamele minore. Chiar dacă anul trecut am avut cu 11% mai puține mame până în 18 ani, față de anul 2020, cifrele sunt încă îngrijorătoare. Am avut, totuși, aproape 700 de fete sub 15 ani care au devenit mame mult prea devreme, iar asta nu înseamnă creșterea sănătoasă a natalității pe care ne-o dorim cu toții.
La Centrul Maternal din Municipiul Hunedoara, administrat de Consiliul Judetean Hunedoara, prin DGASPC Hunedoara, am întâlnit 6 mame și 11 copii aflați în grija statului. Două dintre aceste mame sunt foarte tinere, de 16 și 17 ani. Am fost impresionată de poveștile lor impresionante, la vârsta când viața ar trebui să fie cu totul alta. Din păcate, toate probleme pleacă din familie, în lipsa unor sfaturi venite la timp. Pe una dintre fete nașterea a schimbat-o total, de data aceasta în bine. Spiritul de mamă a determinat-o să renunțe la droguri și la viața dezordonată, iar specialiștii centrului, care o cunosc de mulți ani, sunt impresionați și o susțin total.
Tocmai pentru a preveni astfel de cazuri și a veni în ajutorul familiilor cu probleme am gândit proiectul finanțat cu 50 de milioane de euro din PNRR pentru rețeaua celor 150 de centre de zi, dar și înființarea Observatorului Național al Copilului prin care vom știi în timp real situația familiilor vulnerabile din toată țara, din fiecare comunitate.
Le mulțumesc în mod deosebit lui Nistor Laurențiu – Președintele Consiliului Județean Hunedoara și doamnei deputat Natalia Intotero, președinta Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților, pentru sprijinul oferit în teren. De asemenea, m-a bucurat prezența Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, un om special.
Am prezentat proiectele importante ale ministerului într-o conferință de presă la sediul Consiliului Județean Hunedoara. De asemenea, am purtat o discuție constructivă și cu primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu: Jurnal de primar. Voi sprijini orice proiect care poate îmbunătăți viața familiilor și a copiilor din această zonă, așa cum sunt alături de comunitățile din toată țara. Mă voi întoarce mereu cu plăcere în județul Hunedoara!”, conchide ministrul Familiei, Gabriela Firea.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
20 ° C
20.1 °
19.9 °
51 %
9.3kmh
0 %
joi
20 °
vin
22 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
28 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii