Gabriela Firea: „Martie se termină astăzi. Dar promovarea drepturilor femeilor nu se încheie aici”

Gabriela Firea: „Martie se termină astăzi. Dar promovarea drepturilor femeilor nu se încheie aici”

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, s-a implicat într-un proiect legat de protecția femeilor care ajung victimele violenței domestice, desfășurat între 1-8 martie. 

La finalul lunii considerată ”a femeilor”, ministrul Familiei spune că ”promovarea drepturilor femeilor nu se încheie aici” și va continua să facă eforturi pentru ”schimbarea mentalităților învechite și a comportamentelor care nu fac cinste unei societăți moderne”.

”Martie se termină astăzi. Dar promovarea drepturilor femeilor nu se încheie aici. Voi continua să transmit că doamnele vor aduce mereu plus valoare societății, însă, pentru ca ele să poată ajunge acolo unde pregătirea le recomandă, sunt necesare încă multe eforturi comune pentru schimbarea mentalităților învechite și a comportamentelor care nu fac cinste unei societăți moderne. Femeile sunt o forță! Forța iubirii pentru familie, a ambiției de a învăța la un înalt nivel academic, forța de a practica meserii până nu demult rezervate bărbaților, forța de privi înainte cu demnitate și curaj, indiferent de piedici, nedreptăți și neîncredere”, a scris Gabriela Firea  pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, ministrul Familiei a amintit cererile femeilor de acum un secol, când acestea doreau ca drepturile lor să fie trecute în Constituția României.

”Avem nevoie de aceeași forță și unitate pe care au avut-o doamnele din societatea noastră și acum 100 de ani, când se redacta actuala Constituție a României. Sigur că sunt evoluții majore față de atunci, dar la vremea respectivă doamnele au cerut într-un singur glas ca drepturile lor să fie clar scrise în legea fundamentală a țării.

Vă redau doar câteva exemple:

”Prin aceeași Constituție, trebuie să i se dea femeii drepturi egale în viața de familie, iar aceasta nu se poate realiza decât asigurându-i prin Constituție deplinătatea drepturilor civile. Noi, femeile române, cerem înscrierea de drepturi egale civile și politice în Constituția țării pentru a nu mai fi expuse nici unei interpretări sau tentative de interpretare în dauna noastră”, Calypso C. Botez, președinta Consiliului Național al Femeilor Române, 22 ianuarie 1922.

”Femeile trebuie să aibă drepturi politice egale cu bărbații, fiindcă și ele fac parte din popor. Pretutindeni elementul feminin preocupat mai mult de chestiuni reala a adus cele mai mari foloase în chestiile de administrație ale Comunelor, de aprovizionare, de economie etc.”, Elena C. Meissner, prezidenta Asociațiunii pentru Emanciparea civilă și politică a femeilor române din Moldova.

”Întreaga administrație gospodărească a țărei, întreaga economie socială și morală socială sunt periclitate, din cauza lipsei pe lângă d-niile voastre de cel mai chemat element, femeea, care și ea este îndreptățită să dea o nouă îndrumare unor timpuri noi. E dureros să stăm în rândul celor oropsiți, fără a putea conlucra la marea operă a regenerării sociale”, Eugenia Ianculescu-Reuss, președinta Comitetului Ligei Drepturilor și datoriilor Femeii”, a mai scris ministrul Familiei, Gabriela Firea.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie puternică
10 ° C
10.1 °
9.9 °
93 %
7.7kmh
75 %
mar
10 °
mie
20 °
joi
18 °
vin
16 °
sâm
20 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii