Gabriela Firea: „Programele de sprijin pentru tineri și familii, pe care le-am inițiat și susținut în Guvern, Student Invest și Family Start, au primit voturi pentru în Senatul României”

Gabriela Firea: „Programele de sprijin pentru tineri și familii, pe care le-am inițiat și susținut în Guvern, Student Invest și Family Start, au primit voturi pentru în Senatul României”

„Programele de sprijin pentru tineri și familii, pe care le-am inițiat și susținut în Guvern, Student Invest și Family Start, au primit voturi pentru în Senatul României. Majoritatea senatorilor au votat pozitiv, în ședința de luni, legea pentru aprobarea Ordonanței de Urgență prin care au fost adoptate de Guvern cele două programe, la inițiativa Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse”, scrie ministrul Familiei, Gabriela Firea, pe pagina sa de Facebook. 

„Am luptat pentru aceste două programe, incluse în pacherul „Sprijin pentru România”, pentru că în acest context economic și social foarte dificil trebuie să sprijinim tinerii și familiile aflate la început de drum. Le mulțumesc pentru sprijin și susținere președintelui Camerei Deputaților și a PSD, Marcel Ciolacu, premierului și președinte PNL, Nicolae Ionel Ciucă, și ministrului Finanțelor, Adrian Câciu.
Așa cum am anunțat, prin programele „Student lnvest” şi „Family Start” vor putea fi accesa credite garantate de stat în proporție de 80% și cu dobânzi susținute de către Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse. Practic, tinerii care vor accesa aceste credite vor achita la final tot atât cât au împrumutat. În plus, față de credite comerciale din prezent, sumele vor putea fi rambursate în maximum 10 ani.
Fiecare student poate obține un credit de până la 50.000 de lei pentru plata taxelor școlare, a chiriei pe durata studiilor sau pentru achiziția de cărți. În programul „Family Start”, suma maximă care poate fi împrumutată este de 75.000 de lei și poate fi cheltuită evenimentele importante ale unei familii cum ar fi nunta sau botezul unui nou-născut, educația și creșterea copiilor sau chiar achitarea avansului pentru o mașină de familie, cu 7 locuri.
În curând, va fi publicat în Monitorul Oficial regulamentul celor două programe derulate împreună cu Fondul Român de Contragarantare. Băncile se vor putea înscrie în program, iar tinerii să acceseze aceste credite”, conchide ministrul Familiei, Gabriela Firea.
+2

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
15.3 ° C
16.6 °
13.9 °
50 %
4kmh
0 %
vin
15 °
sâm
14 °
Dum
18 °
lun
15 °
mar
12 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii