Gabriela Firea: Sănătatea familiilor din România este extrem de importantă

„Sănătatea familiilor din România este extrem de importantă pentru că ea se reflectă în tot ce înseamnă societatea noastră din prezent, dar cel mai important în viitor”, scrie ministrul Familiei, Gabriela Firea, pe pagina sa de Facebook
„Am participat, astăzi, la un Health Forum organizat de Intact Media Group și moderat de jurnalista Alessandra Stoicescu, director executiv Intact Media Group și președintele Fundatia Mereu-Aproape. Alături de ministrul Economiei, Florin Spătaru, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, secretarul de stat în Ministerul Finanțelor, Mihai Precup, senatorul Daniel Catalin Zamfir, deputații Gratiela Gavrilescu, Cristina Elena Dinu, Adrian Solomon, Remus Mihalcea, Iulius Firczack și reprezentanți din domeniul sanitar a fost discutat impactul social al abonamentelor medicale.
Abonamentele medicale oferite de instituțiile publice sau companiile private pot fi un argument pentru tinerii care acum aleg locuri de muncă în afara țării, cu mai multe beneficii din partea angajatorilor. De asemenea, pot fi o contribuție pentru o mai bună prevenție și astfel să crească speranța de viață în România, dar și calitatea vieții.
Cu această ocazie, am reamintit preocuparea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse pentru familiile aflate în diferite situații dificile. Pentru multe familii o situație grea este faptul că nu pot deveni părinți, din motive medicale, și duc o adevărată luptă pentru a-și împlini acest vis.
Din 5 decembrie, primim dosarele pentru sprijinul financiar în valoare de 15.000 de lei destinat cuplurilor sau femeilor singure care se luptă cu infertilitatea și singura lor șansă să devină părinți este fertilizarea in vitro. Este un program extrem de așteptat de persoanele diagnosticate cu această afecțiune. Din păcate, nu toți își permit costurile și fac sacrificii mari, acesta fiind unul dintre motivele pentru care am gândit să extindem programul care a avut succes în Capitală.
Este foarte important ca toți românii, indiferent de situația materială sau categoria socială, să aibă acces la servicii medicale. Și pentru că în atribuțiile mele ca ministru sunt copiii, tinerii și familiile, vreau să menționez că am reușit să implementăm două programe de creditare cu dobânzile subvenționate de stat prin care pot fi achitate inclusiv servicii medicale. Astfel, în programul de creditare Student Invest, unde dobânda creditului este achitată 100% de minister, și programul Family Start, unde dobânda este subvenționată 75%, pot fi decontate intervenții chirurgicale și tratamente dentare, dar și investigații medicale complexe”, conchide ministrul Familiei, Gabriela Firea.
316552063 715764063252727 5573447338878494089 n.jpg?stp=dst jpg p526x395& nc cat=110&ccb=1 7& nc sid=8bfeb9& nc ohc=G3QA5 ctzuoAX 45MUp& nc ht=scontent.fotp3 1
316424219 715764073252726 1462599457910346188 n.jpg?stp=dst jpg p526x395& nc cat=107&ccb=1 7& nc sid=8bfeb9& nc ohc=zDApU3Lhp8sAX9tSS7M& nc ht=scontent.fotp3 1
316415586 715764506586016 7144615495163920654 n.jpg?stp=dst jpg s600x600& nc cat=108&ccb=1 7& nc sid=8bfeb9& nc ohc=QDRumeqsiMQAX80ATp & nc ht=scontent.fotp3 1
316414171 715764116586055 6174663110943231300 n.jpg?stp=dst jpg p526x395& nc cat=110&ccb=1 7& nc sid=8bfeb9& nc ohc=jgpBHKpXeMIAX9eUL4w& nc ht=scontent.fotp3 1
317066678 715764473252686 2499378132498156446 n.jpg?stp=dst jpg p526x395& nc cat=110&ccb=1 7& nc sid=8bfeb9& nc ohc=pWasrEIxyXQAX8svoWl& nc ht=scontent.fotp3 1

Articole similare

Ultimele Articole