100 de intelectuali români apelează la ministrul Educației

100 de intelectuali români apelează la ministrul Educației

100 de intelectuali, printre care se numără Gabriel Liiceanu, Mircea Miclea, Lazăr Vlăsceanu, Andrei Cornea, Nicolae Manolescu, au adresat o scrisoare deschisă  ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu. 

Scrisoarea abordează modificarea radicală a proiectelor de Legi ale educației și prelungirea perioadei de dezbatere publică. Aceasta în contextul faptului că ministrul Educației a lansat în dezbatere publică legile Educației pe 13 iulie 2022, cu dată finală pe 24 august 2022.

Textul scrisorii deschise:

“Către Ministrul Educației,

Domnul Sorin Mihai Cîmpeanu

Domnule Ministru,

Suntem conștienți de necesitatea unor intervenții în sistemul național de învățământ preuniversitar, înțelepte, fundamentate, adaptate cerințelor prezentului și realității specifice. Ca atare, apreciem preocuparea manifestată de a îmbunătăți, organizațional și funcțional, cadrul de desfășurare a educației.

În același timp, ne exprimăm, dintru început, rezerva față de abordarea eclectică ilustrată cu prisosință de fundamentările și de prevederile proiectelor de lege. Considerăm că împrumutul de idei este benefic atât timp cât acestea sunt cuplate realităților societății românești. Aceste realități trebuie cunoscute în amănunt, în așa fel încât să poată determina valabilitatea și aplicabilitatea lor, respectiv validarea rezultatelor așteptate (…)”.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
12.4 ° C
14.4 °
10 °
84 %
1.5kmh
0 %
Dum
21 °
lun
24 °
mar
27 °
mie
24 °
joi
12 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii