165 de ani de existență a Forţelor Terestre Române

165 de ani de existență a Forţelor Terestre Române

Sărbătorirea, în data de 23 aprilie, a Zilei Forțelor Terestre Române – zi de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință – Patronul spiritual al militarilor din Forțele Terestre, reprezintă un eveniment marcant în cadrul evocării tradițiilor Armatei României.

În acest context aniversar, Statul Major al Forțelor Terestre, marile unități și unitățile din subordine aflate în municipiile reședință de județ din întreaga țară, au organizat în această perioadă, împreună cu autoritățile publice locale, programe și manifestări cultural-educative cu caracter evocator și științific, competiții sportive și aplicativ-militare, expoziții de carte, concerte ale muzicilor militare, vizionare de filme documentare, precum și ceremonii militare specifice, la monumentele închinate memoriei Eroilor Forțelor Terestre Române.

Marți, 23 aprilie, în Parcul Tineretului din București, între orele 12.00-13.00 se desfășoară o ceremonie militară și religioasă de depuneri de coroane și jerbe de flori la Monumentul Eroilor Căzuți în Misiune în Teatrele de Operații și pe Teritoriul  României.

Istoria Forțelor Terestre Române se identifică cu istoria Armatei României, iar anul acesta, la împlinirea a 165 de ani de existență, această categorie de forțe constituie organismul care dă încredere poporului român că România este în măsură să răspundă rapid și eficient provocărilor de securitate și să desfășoare, alături de forțele aliate, o gamă diversificată de misiuni pentru combaterea amenințărilor la adresa păcii și securității Alianței Nord-Atlantice.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ceață
11 ° C
13.3 °
9 °
96 %
2.2kmh
20 %
sâm
21 °
Dum
21 °
lun
24 °
mar
26 °
mie
16 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii