23 aprilie: Ziua Mondială a Cărții și a Dreptului de Autor

23 aprilie: Ziua Mondială a Cărții și a Dreptului de Autor

Ziua Mondială a Cărţii şi a Dreptului de Autor a fost celebrată pentru prima dată, în 1996, la iniţiativa Spaniei, unde, anual, are loc Festivalul Trandafirilor, dedicat Sfântului Gheorghe (Sfântul Jordi).

Tot pe 23 aprilie, sunt comemoraţi Miguel de Cervantes, William Shakespeare şi Inca Garcilaso de la Vega.

O tradiţie catalană, datând din Evul Mediu, spune că în ziua de Sant Jordi, bărbaţilor li se dăruiesc cărţi, iar femeilor, trandafiri roşii.

Obiceiul oferirii cărţilor a fost practicat abia după 1616, anul în care au murit Miguel de Cervantes, William Shakespeare şi Inca Garcilaso de la Vega. Este, de asemenea, ziua în care s-au născut sau au murit Maurice Druon, Haldor K.Laxness, Vladimir Nabokov, Josep Pla şi Manuel Mejía Vallejo.

Din 1964, 23 aprilie a devenit Ziua Cărţii pentru toate ţările în care se vorbea spaniola şi portugheza. Din 1996, la 23 aprilie, în aproape toate ţările lumii sunt organizate expoziţii de carte, lecturi publice şi o serie de manifestări menite să încurajeze şi să popularizeze lectura, o activitate supusă unor provocări, în condiţiile dezvoltării rapide ale televiziunii, internetului, jocurilor electronice şi a altor mijloace moderne de informare şi de divertisment, potrivit tvrinfo.ro.

În România, printr-o Hotărâre de Guvern din 14 aprilie 2005, data de 23 aprilie a fost declarată Ziua Bibliotecarului, astfel că cele două sărbători sunt marcate concomitent în fiecare an. La fel se procedează şi în Republica Moldova, începând din anul 2010.

„În vremuri incerte, mulți apelează la cărți ca refugiu și sursă de vise. Într-adevăr, cărțile au capacitatea unică atât de a distra, cât și de a educa. Acesta este motivul pentru care trebuie să ne asigurăm că toată lumea are acces la cunoaștere și reflecție prin cărți și lectură. Acesta este motivul pentru care, în fiecare an, UNESCO desemnează o capitală mondială a cărții. După Guadalajara în 2022 și Accra în 2023, am plăcerea să anunț desemnarea Strasbourgului drept Capitală Mondială a Cărții pentru 2024″, a spus Audrey Azoulay, directoarea-generală UNESCO.

Strasbourg a fost, de asemenea, lăudat pentru moștenirea sa literară și activitățile pe care le-a organizat, evenimente care includ discipline artistice, de muzică, teatru și ilustrație.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer acoperit de nori
11.5 ° C
12.3 °
11 °
88 %
4.1kmh
100 %
sâm
22 °
Dum
25 °
lun
22 °
mar
22 °
mie
25 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii