Adaosul comercial la alimente va fi plafonat

Adaosul comercial la alimente va fi plafonat

Preţurilor unor alimente de bază ar trebui să scadă de mâine o dată cu aplicarea plafonării adaosurilor comerciale. Anumite sortimente de pâine, lapte, ouă, carne şi legume sunt vizate de măsura decisă de guvern în urmă cu o lună.

Un kilogram de carne de pui ar putea fi mai ieftin de la 1 august cu 2 lei si 50 de bani, iar prețul pâinii albe s-ar putea reduce cu 1 leu si 80 de bani.

Un kilogram de telemea de vacă s-ar putea ieftini cu 1 leu și 50 de bani.

Ceva mai mici vor fi scăderile la lapte, unde vom vedea prețuri reduse cu cu doar 20- 50 de bani.

În cazul în care comercianții nu vor respecta acest plafon vor putea fi amendați cu sume de la 100 de mii la două milioane de lei.

Grupele de produse agricole și alimentare cu adaos plafonat

1. Pâine albă simplă întreagă cu gramaj cuprins între 300g-500 grame, fără specialități

2. Lapte de vacă proaspăt 1L, grăsime 1,5%

3. Brânză telemea din lapte de vacă vrac

4. Iaurt simplu din lapte de vacă, 3.5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame

5. Făină albă de grâu ”000” 1 Kg

6. Mălai standard 1 kg

7. Ouă de găină calibrul M 10 buc.

8. Ulei de floarea-soarelui 1L

9. Carne proaspătă pui*

10. Carne proaspătă porc**

11. Legume proaspete vrac***

12. Fructe proaspete vrac****

13. Cartofi proaspeți albi vrac

14. Zahăr alb tos 1 Kg

* Carne pui înseamnă: pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os și aripi pui, varianta standard

** Carne porc înseamnă: carne porc lucru, pulpă porc

***Legume proaspete vrac înseamnă: roșii, ceapă, castraveți, fasole uscată, morcovi, ardei gras Bianca și ardei kapia.

**** Fructe proaspete vrac înseamnă mere roșii și mere golden, prune, pepene roșu, struguri de masă

Sursa: stiri.tvr.ro

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
14.1 ° C
14.4 °
12.8 °
78 %
0kmh
0 %
sâm
13 °
Dum
21 °
lun
24 °
mar
27 °
mie
24 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii