Admitere 2023: Încep înscrierile la liceele vocaţionale

Admitere 2023: Încep înscrierile la liceele vocaţionale

Elevii de clasa a VIII-a care vor să-și continue studiile la licee vocaționale sau la clase cu program bilingv se pot înscrie luni, 15 mai și marți, 16 mai, la aceste unități de învățământ. Apoi, ei vor susține probele specifice de aptitudini, de limbă străină sau de limbă maternă, relatează Rador.
Elevii de clasa a VIII-a încep luni procedurile premergătoare admiterii la liceu, dacă vor să opteze pentru licee vocaționale sau pentru licee cu clase cu program bilingv de predare a unei limbi moderne de circulație internațională. Conform Inspectoratului Școlar al Municipiului București, înscrierea candidaților se face luni și marți, 15-16 mai, la centre unde aceștia vor susține probele miercuri, joi și vineri, 17, 18 și 19 mai.

Elevii care doresc să participe la probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, precum și la cele de verificare a aptitudinilor, au primit de la școala în care sunt înscriși în clasa a VIII-a, pe 10-12 mai, anexele fișelor de înscriere. Acestea sunt precompletate cu datele personale ale elevilor și sunt singurele documente pe care trebuie să le depună la centrul la care vor susține proba.

Pe 15 și 16 mai, elevii care doresc să susţină probele de aptitudini sau probele de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă/de limbă modernă se înscriu direct la centrul unde se organizează proba respectivă, în baza anexei la fişa de înscriere eliberată de şcoala de provenienţă, conform ISMB.

Aceste probe de limbi străine pot fi și echivalate, mai arată ISMB. „Documentele necesare pentru recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine cu proba de verificare a cunoștințelor de limbă modernă pentru admiterea în clasele a IX-a cu program bilingv de predare a unei limbi moderne de circulație internațională pot fi depuse la unitatea de învățământ de proveniență până la data de 22 mai 2023”, conform calendarului oficial.

Tot săptămâna aceasta, elevii de clasa a IV-a susțin evaluările naționale intermediare. Ei vor da teste la limba română, matematică și, dacă este cazul, la limba maternă. Notele la aceste examene nu se trec în catalog, dar le vor fi comunicate părinților.

 

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
20.8 ° C
21.6 °
20 °
37 %
7.2kmh
0 %
mie
19 °
joi
15 °
vin
23 °
sâm
22 °
Dum
23 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii