Procedura de repartizare computerizată din cadrul Admiterii la liceu 2025 este programată miercuri, pe data de 23 iulie.
În aceeași zi vor fi anunțate rezultatele de la Admitere liceu, de către Ministerul Educației și Cercetării.
Compania care administrează softul de repartizare computerizată pentru admiterea la liceu a realizat, în 2017, un ghid explicativ, valabil în mare parte și pentru sesiunea din acest an, cu excepția criteriilor de departajare pentru elevii cu medii egale, acestea fiind diferite acum.
Repartizarea computerizată la liceu este un proces prin care elevii sunt distribuiți la diverse licee în funcție de opțiunile lor și de mediile obținute. Iată cum funcționează acest proces, potrivit ghidului oferit companiei care a realizat softul pentru Ministerul Educației, potrivit edupedu.ro..
Luni, 21 iulie, este ultima zi în care elevii și părinții lor pot completa fișele de opțiuni, iar completarea corectă a acestora este esențială pentru admiterea la liceu 2025.
Conform calendarului oficial publicat de Ministerul Educației:
- 14–21 iulie 2025 – completarea fișelor de opțiuni de către elevi și părinți
- 22 iulie 2025 – verificarea bazei de date și corectarea eventualelor erori
- 23 iulie 2025 – repartizarea computerizată în licee
- 24–30 iulie 2025 – depunerea dosarelor de înscriere la liceele unde elevii au fost repartizați
Repartizarea computerizată se realizează la nivel național și ia în considerare:
- Media de admitere
- Opțiunile completate în fișa unică
- Numărul de locuri disponibile la licee
Elevii completează opțiunile în ordinea reală a preferințelor, potrivit hotnews.ro.
Acte necesare pentru înscrierea la liceu
Pentru a se înscrie la liceu după repartizarea computerizată, elevii trebuie să depună un dosar care conține, în general, următoarele documente:
- Cerere de înscriere (se completează la liceu)
- Copie certificat de naștere
- Copie carte de identitate (dacă există)
- Foaia matricolă (clasele V–VIII)
- Adeverință cu notele de la Evaluarea Națională
- Dosar plic