Adrian Câciu, reacție la afirmațiile lui Iohannis: De 30 de ani, România e în crize sau motive pentru a amâna reformele. Cele prin PNRR nu se amână

Adrian Câciu, reacție la afirmațiile lui Iohannis: De 30 de ani, România e în crize sau motive pentru a amâna reformele. Cele prin PNRR nu se amână

Adrian Câciu (PSD), ministrul Finanțelor, i-a răspuns, miercuri, președintelui Klaus Iohannis care afirmase despre modificările la Codul Fiscal că nu are niciun fel de sprijin pentru ieşiri populiste şi afirmaţii de televizor. În replică, ministrul social-democrat a susținut că mereu în România au fost invocate crizele drept pretexte pentru a nu se face reforme.

Câciu a insistat că reformele din PNRR nu vor fi amânate și că pachetul de măsuri pentru modificarea Codului Fiscal va ajunge în Guvern cel mai probabil săptămâna viitoare.

„Noi avem o reformă de făcut în PNRR, asta e singura referire pe care o fac azi la regimul fiscal. La fiecare criză, România s-a dat la o parte şi a spus ”amânăm să facem ceva că e criză”. De 30 de ani e în crize sau motive pentru a amâna. Reformele din PNRR nu se amână!

Acesta a punctat că Ordonanța cu noile măsuri în domeniul fiscal va intra în Guvern cel mai probabil săptămâna viitoare.

Întrebat dacă măsurile vor mai putea intra în vigoare de la 1 ianuarie 2023, dat fiind că trebuie aprobate cu șase luni înainte, ministrul a răspuns: „Se poate face. Pentru cei care susţin cota unică, să nu uite că a fost anunţată pe 30 decembrie şi a intrat în vigoare la 1 ianuaruie. Nu vom fi în situaţia aceea, va fi timp pentru ca toată lumea să facă schimbări”.

Ministrul a dat asigurări că vor continua discuțiile cu mediul de afaceri.

Tot miercuri, anterior, întrebat despre propunerile PSD privind plafonarea prețului la carburanți și sistemul de impozitare, președintele Klaus Iohannis a declarat că el nu are niciun sprijin pentru populisme și ieșiri la televizor, ci doar pentru „abordarea sobră” a Guvernului.

„Nu am niciun sprijin pentru ieșiri populiste și afirmații de televizor, cum că se va face totul pentru ca mereu să fie extraordinar. Trăim vremuri grele, situația nu se va ameliora peste noapte și cred că abordarea Guvernului, care e foarte sobră, serioasă și bazată pe calcule, e una care va avea susținerea mea și asta am spus și până acum”, a afirmat Iohannis.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
11.8 ° C
12.2 °
9.1 °
73 %
3.1kmh
0 %
vin
22 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
28 °
mar
19 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii