Alegeri prezidențiale și parlamentare: Primii români din străinătate care au votat prin corespondență și-au trimis opțiunile în țară

Alegeri prezidențiale și parlamentare: Primii români din străinătate care au votat prin corespondență și-au trimis opțiunile în țară

A început votul pentru alegerile prezidențiale și parlamentare. Primii români care și-au exprimat opțiunea au fost cei din străinătate. Mai precis, cei care au preferat să voteze prin corespondență. Ceilalți sunt așteptați la urne, mai întâi peste două săptămâni apoi de ziua națională și, în sfârșit, pe 8 decembrie.

Primii români din străinătate care au votat prin corespondență și-au trimis opțiunile în țară. Aproape 200 au ajuns la Poștă română. Au fost expediate din țări precum Ungaria, Cehia, Franța sau Elveția. La alegerile parlamentare și prezidențiale, românii din străinătate vor avea la dispoziție mai multe secții de votare decât la europarlamentare.

Cele mai multe secții de votare, peste o sută, vor fi în Italia, Spania și Marea Britanie. Și în Ucraina vor fi trei secții, la Kiev, Cernăuți și Solotvino, potrivit tvrinfo.ro.

Vor fi câteva diferențe între cele două scrutine pentru care vor vota cei din străinătate. Pentru alegerile parlamentare, ei vor putea alege senatori și deputați special pentru diaspora, numai dacă au reședința, domiciliul sau sunt la tratament în altă țară și pot dovedi acest lucru. La prezidențiale, în schimb, va putea vota în afară României oricine, inclusiv turiștii, pe baza unui act de identitate.

Ministerul de Externe a început să trimită buletinele de vot și celelalte materiale necesare spre secțiile din alte țări.

Alegerile prezidențiale vor avea loc în două tururi, pe 24 noiembrie și 8 decembrie, iar cele parlamentare pe 1 decembrie.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie puternică
6.1 ° C
6.7 °
5.5 °
96 %
1.3kmh
100 %
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
9 °
mar
9 °
mie
7 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii