Alexandru Rafila: Doctorii care eliberează multe certificate trebuie verificați

Alexandru Rafila: Doctorii care eliberează multe certificate trebuie verificați

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a făcut noi declarații privind concediile medicale. Acesta a precizat că medicii de familie care le eliberează ar trebui verificați în privința justificării lor.

Alexandru Rafila. despre concediile medicale: „Cred că preocuparea prim-ministrului are o anumită justificare sau este justificată, pentru că există, într-adevăr, zone unde există prea multe prescripţii. Eu nu vreau să mă refer aici neapărat la patologia în sine. Mă refer la faptul că există, fie persoane care beneficiază în mod repetat de concedii medicale pentru anumit tip de patologie care, mă rog, revine tot timpul ca şi obişnuinţă într-un fel, sau există medici care eliberează un număr mare de concedii medicale.

Cred că acolo trebuie să fie direcţionate acţiunile de verificare, să vedem cine eliberează numere, cantităţi foarte mari de certificate de concediu medical şi (…) trebuie să vedem dacă acest lucru este justificat de realitate. Cred că asta este un lucru care îl preocupă pe domnul prim-ministru şi exemplele pe care le-a dat au fost legate de frecvenţa concediilor medicale”, a spus ministrul Sănătății, potrivit Agerpres.

Alexandru Rafila a declarat în Parlament că Ministerul Sănătăţii va sprijini casele de asigurări de sănătate astfel încât noua platformă a asigurărilor de sănătate să fie realizată într-un termen cât mai scurt:

„Ceea ce putem să facem este să sprijinim casele de asigurări de sănătate şi am făcut-o în ultima perioadă, încât noul PIAS, platforma informatică a asigurărilor de sănătate, care este finanţată cu bani europeni, să fie realizată într-un termen cât mai scurt, pentru că actuala platformă informatică este subdimensionată, iar atunci când a fost făcută cheltuielile de mentenanţă şi cele de upgrade a acestei platforme nu au fost prevăzute. Este vorba despre o altă platformă, nu este vorba de actualizarea acestei platforme”, a afirmat ministrul.

Premierul Marcel Ciolacu, despre concediile medicale

Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, a spus că se dau multe concedii medicale pentru afecțiuni minore, iar pentru aceste concedii ar trebui aplicată scutirea de impozit, dacă propunerea va fi aprobată şi de Camera Deputaţilor.

Marcel Ciolacu a precizat că au fost date 274.000 de concedii medicale pentru dureri de spate şi 187.000 pentru strănutat şi răceală.

Declarațiile au fost făcute în contextul în care, la finele lui 2023, Guvernul PSD – PNL a decis impozitarea cu 10% a concediilor medicale începând cu acest an. Numai că, în fața criticilor primite, PNL a venit cu o propunere de eliminare a impozitului, iar ministrul PSD al Sănătății, Alexandru Rafila, a afirmat că sunt discuții pentru scoarea acestui impozit în cazul pacienților cu boli grave. Premierul insistă acum că trebuie făcută o diferențiere între cei care chiar suferă de boli grave și cei care-și iau concedii medicale fără motiv întemeiat.

„Din ce ţin minte, au fost 274.000 de concedii medicale date că ne-a durut spatele, au fost 187.000 de concedii medicale date că am strănutat şi am fost răciţi. Dacă vrem să încurajăm… deci trebuie făcută o distincţie clară între cei care au nevoie, care au o boală gravă, între doamnele însărcinate, concediu… ştiţi că cheltuielile cele mai mari sunt când e copilul foarte mic…

Vrem să facem o ordine în România sau vrem să continuăm… Eu v-am spus punctul meu de vedere. Dacă vrem pentru răceală să dăm scutiri de impozite, dăm scutiri.

Dacă vrem pentru o durere la spate şi n-am putut merge la muncă 10 zile şi avem două milioane de zile de concediu pe acest motiv, vrem să dăm scutiri de impozite? Foarte bine!

Să ştiţi că nu le daţi numai din banii mei. Le dăm din banii la toţi”, a spus premierul Marcel Ciolacu.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
13.6 ° C
15.5 °
12.2 °
65 %
3.1kmh
0 %
joi
17 °
vin
20 °
sâm
21 °
Dum
22 °
lun
24 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii