Analiză: Ce reflectă rezultatele elevilor la Evaluarea Naţională, potrivit organizației Salvați Copiii România

Analiză: Ce reflectă rezultatele elevilor la Evaluarea Naţională, potrivit organizației Salvați Copiii România

Rezultatele elevilor la Evaluarea Naţională reflectă disparităţile şi inegalităţile socio-economice dintre regiunile de dezvoltare ale României, potrivit unui comunicat al Salvaţi Copiii România.

Astfel, regiunile nord-est şi sud-Muntenia, care se regăsesc constant în aproape toate analizele comparative ale Uniunii Europene ca fiind cele mai sărace zone ale Europei (38,2%, respectiv 37,1% – 2022), au cele mai multe medii sub 5 (27,8%, respectiv 29,5) la Evaluarea naţională. De asemenea, regiunea de dezvoltare sud-vest Oltenia, afectată în egală măsură de sărăcie (44,7%), înregistrează ponderi modeste ale mediilor peste 5, în vreme ce mediile elevilor din regiunile Bucureşti-Ilfov şi nord-vest (sub 5, doar 17,5% şi 22,8%), semnificativ mai bune decât în toate celelalte regiuni, coincid cu un nivel al sărăciei şi deprivării materiale severe chiar de două ori mai scăzut faţă de restul ţării (17,5% şi, respectiv 17,7%).

În aceste regiuni, copiii trăiesc în familii cu venituri mai mari şi, în plus, beneficiază de o infrastructură şcolară adecvată şi programe educaţionale mai bine structurate, ceea ce poate contribui la performanţe academice mai bune.

Salvaţi Copiii România le solicită autorităţilor măsuri de restabilire a accesului egal la educaţie de calitate pentru copiii vulnerabilizaţi de sărăcie.

Patru din zece copii (39,56%), absolvenţi ai şcolilor generale din comunele şi satele din România, au înregistrat medii sub 5, în timp ce 21,5% dintre elevii din mediul urban au atins performanţa de a obţine note mai mari de 9. În ceea ce priveşte nota 10, copiii din oraşe au fost de 14 ori mai mulţi decât cei care trăiesc în mediul rural.

Analizele Salvaţi Copiii privind costurile „ascunse” ale educaţiei gratuite, realizate în anii trecuţi, au arătat că părinţii din mediul urban cheltuie cu 30-40% mai mult pentru pregătirea suplimentară, prin meditaţii sau program şcolar prelungit, a copiilor lor şi, de asemenea, faptul că meditaţiile reprezintă o importantă categorie de cost, de aproximativ 2.500 lei anual în 2021, sumă pe care foarte puţini părinţi din mediul rural şi-o permit.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
19.1 ° C
19.9 °
17.8 °
45 %
4.6kmh
0 %
mie
18 °
joi
20 °
vin
16 °
sâm
24 °
Dum
27 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii