Bacalaureat 2022: Luni au început probele de evaluare a competențelor

Bacalaureat 2022: Luni au început probele de evaluare a competențelor

Proaspeții absolvenți de liceu se pregătesc pentru Examenul Național de Bacalaureat 2022. Sesiunea iunie-iulie începe luni, cu probele de evaluare a competențelor, programate până în 16 iunie. La examen s-au înscris 126.454 de tineri, potrivit Ministerului Educației.

Calendarul probelor de evaluare a competențelor la BAC 2022
  • 6 – 8 iunie: Proba A – evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română;
  • 8 – 9 iunie: Proba B – evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă;
  • 8 – 10 iunie: Proba D – evaluarea competențelor digitale;
  • 14 – 16 iunie: Proba C – evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională.

Procedura de desfășurare a probelor de evaluare a competențelor la BAC 2022

Evaluarea competenţelor lingvistice pentru limba română, limba maternă şi limba modernă, precum şi a celor digitale se face, pentru fiecare candidat, de către doi profesori examinatori (cadrul didactic care a predat disciplina respectivă la clasă și un alt cadru didactic, de aceeași specialitate, din unitatea de învățământ).

Rezultatele obţinute de fiecare candidat la probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, în limba maternă și într-o limbă de circulaţie internaţională nu se exprimă prin note sau prin calificative admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător, în funcție de grilele naționale sau europene.

De asemenea, rezultatele evaluării la proba de evaluare a competenţelor digitale se exprimă tot prin stabilirea nivelului de competenţă, în raport cu standardele europene recunoscute în domeniu şi în conformitate cu prevederile metodologiei de examen.

Ministerul Educației precizează, într-un comunicat de presă, că în situația în care un candidat refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, se consideră că acesta nu a susţinut proba.

Probele sunt monitorizate audio-video.

Calendarul probelor scrise la BAC 2022

  • Probele scrise din sesiunea iunie-iulie 2022 încep luni, 20 iunie, cu examenul la Limba şi literatura română.
  • Proba obligatorie a profilului este programată marți, 21 iunie.
  • Miercuri, 22 iunie, are loc proba la alegere a profilului şi specializării.
  • Proba la Limba si literatura maternă se va desfășura joi, 23 iunie.

Când vor fi afișate rezultatele la Bacalaureat 2022

  • Afișarea primelor rezultate va avea loc în data de 27 iunie (până la ora 12:00).
  • Contestațiile pot fi depuse în intervalul orar 12:00 – 18:00, în aceeași zi.
  • Afișarea rezultatelor finale este prevăzută pentru 1 iulie.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer acoperit de nori
16.3 ° C
17.7 °
15.5 °
75 %
7.2kmh
100 %
joi
16 °
vin
16 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
21 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii