Blue Air reia zborurile începând cu data de 10 octombrie

Blue Air reia zborurile începând cu data de 10 octombrie

Reprezentanții companiei Blue Air au anunțat vineri că zborurile se reiau începând cu data de 10 octombrie.

”În primul rând, dorim să ne cerem scuze tuturor pasagerilor Blue Air, care au fost afectați de imposibilitatea efectuării zborurilor programate începând cu amiaza zilei de 6 Septembrie 2022.

Ne cerem scuze tuturor angajaților și partenerilor comerciali ai Societății Blue Air Aviation pentru că nu am fost în măsură să ne îndeplinim toate obligațiile asumate față de aceștia.

Nu în ultimul rând, având în vedere faptul că din comunicatele publice emise în cursul zilei de ieri, 8 septembrie 2022, am constatat că am fost înțeleși greșit, dorim să ne exprimăm întreaga mulțumire pentru ajutorul ce ne-a fost acordat în aceste momente de maximă criză de Compania Națională de Transport Aerian TAROM S.A. precum și de Primul Ministru al României, dar și de Ministrul Transporturilor, pentru repatrierea pasagerilor Blue Air care au rămas blocați în afara țării.

În ultimele 48 de ore conducerea executivă, Consiliul de Administrație și acționariatul Blue Air au constatat faptul că nivelul vânzărilor de bilete a fost semnificativ afectat, iar sumele care au fost încasate de procesatorii de plăți au fost blocate de către aceștia, astfel încât Societatea nu dispune în acest moment de fondurile necesare plății combustibilului și celorlalte cheltuieli operaționale, necesare pentru zborurile planificate începând cu data de 12 septembrie.

În plus, toți furnizorii de servicii esențiale zborurilor au condiționat furnizarea respectivelor servicii de plata datoriilor scadente.

În acest context au fost analizate toate aspectele privind modalitatea de reluare cât mai rapidă a activității de zbor, discutându-se în mod direct cu zeci de furnizori critici ai companiei, respectiv aeroporturi, societăți de handling, furnizori de combustibil, autorități de control al traficului aerian, precum și cu proprietarul aeronavelor operate de Blue Air.

Decizia de reluare a zborurilor are în vedere în mod decisiv posibilitatea societății de a rambursa tuturor pasagerilor afectați sumele datorate și de a achita tuturor partenerilor comerciali costurile serviciilor prestate în favoarea companiei.

Pe această cale, comunicăm tuturor pasagerilor cu zboruri programate până în data de 10 Octombrie 2022 să nu se mai prezinte la aeroporurile de plecare, aceste zboruri neputând fi operate.

În această perioadă, avem convingerea fermă că cei 2 investitori cu care acționariatul societății se află în discuții extrem de avansate la momentul la care a intervenit această situație de forță majoră, vor avea timpul necesar să analizeze absolut toate implicațiile acestui eveniment și să decidă, în mod definitiv, dacă doresc să investească sumele necesare revenirii Blue Air la cifrele dinainte de pandemia de COVID – 19 și acoperirea pierderilor de aproximativ 130.000.000 EUR suferite în această perioadă, din cauza interdicțiilor de zbor, a incertitudinii privind numeroasele valuri de pandemie, a creșterii absolut bruște și la niveluri extraordinare a prețului combustibilului, cauzate în principal de războiul din Ucraina, și scăderea cu peste 15% a puterii de cumparăre a monedei EUR față de USD.

Precizăm faptul că ajutorul de Stat a fost dimensionat strict pentru a acoperi pierderile suferite de Blue Air în perioada de suspendare a zborurilor, ca urmare a declarării stării de urgență în perioada martie-iunie 2020 și a deficitului de numerar al Societății limitat la data de 31 decembrie 2020, în condițiile în care pandemia a afectat în mod profund veniturile societății în perioada 2020 – 2021.

În cel mai scurt timp cu putință vom reveni cu detalii despre modalitatea în care va fi reluată activitatea de transport aerian de pasageri de societatea Blue Air Aviation” a explicat compania.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
18.5 ° C
18.9 °
17.8 °
60 %
5.8kmh
0 %
lun
21 °
mar
18 °
mie
20 °
joi
20 °
vin
20 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii