Boicotul instanțelor. Tribunalul Bucureşti amână toate procesele, în semn de protest faţă de neplata unor drepturi salariale

Boicotul instanțelor. Tribunalul Bucureşti amână toate procesele, în semn de protest faţă de neplata unor drepturi salariale

Toate procesele aflate pe rolul Tribunalului București, cu excepţia urgenţelor, vor fi amânate, până când Guvernul va răspunde revendicărilor magistraţilor cu privire la plata unor drepturi salariale, a decis Adunarea Generala a judecătorilor de la această instanță.

Magistraţii se alătură astfel protestelor declanşate în toată ţara de grefierii şi personalul auxiliar din instanţe şi Parchete.

Tribunalul Bucureşti susţine că proiectul ordonanţei de urgenţă privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice (Ordonanţa „trenuleţ” – n.r.) încalcă independenţa Justiţiei, deoarece sunt ignorate hotărâri judecătoreşti privind plata unor restanţe salariale, se preciizează într-un comunicat de presă.

Judecătorii mai consideră că acest proiect de OUG creează o situaţie discriminatorie, Guvernul „nesocotind în mod nepermis” efectele hotărârilor judecătoreşti definitive, fundament al statului de drept, fiind încălcat principiul separaţiei puterilor în stat.

În consecinţă, până la alocarea de către Guvern a fondurilor necesare plăţii integrale a salariilor, precum şi a celorlalte drepturi de natură salarială legal stabilite prin ordine administrative şi prin hotărâri judecătoreşti definitive, Tribunalul Bucureşti anunţă o formă de protest, constând în amânarea tuturor proceselor, începând de joi, cu excepţia cauzelor urgente.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
12.6 ° C
13.3 °
11.1 °
86 %
2.6kmh
0 %
vin
14 °
sâm
21 °
Dum
22 °
lun
24 °
mar
26 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii