Burse în anul școlar 2024-2025, oferite lunar de Academia Română

Burse în anul școlar 2024-2025, oferite lunar de Academia Română

Anumiți elevi pot primi, în anul școlar 2024-2025, burse în valoare de 1.000 de lei, oferite lunar de Academia Română. Cei care îndeplinesc toate criteriile se pot înscrie până la sfârșitul lunii aprilie.

În anul școlar 2024-2025, anumiți elevi pot beneficia de o bursă în valoare de 1.000 de lei.
Potrivit unui document transmis de Academia Română către inspectoratele școlare, sprijinul va fi acordat lunar, iar beneficiarii vor fi zece elevi cu rezultate deosebite.

Astfel, Academia Română doreşte să identifice elevii supradotați, cu rezultate de excepție, care au nevoie de sprijin financiar pentru continuarea studiilor la nivel de excelență.

„Academia Română lansează cel de-al treilea apel de acordare a burselor pentru elevii performanți cu rezultate şcolare excepționale, care trăiesc în medii defavorizate.

Acordarea de burse pentru elevii studioși face parte din Programul intitulat „Academia Română în dialog cu tinerii”, care vizează susținerea elevilor talentați, cu potențial cognitiv deosebit”, se arată în document, potrivit antena3.ro.

Așadar, în anul școlar 2024-2025 vor fi acordate 10 burse în valoare de 1.000 de lei lunar, criteriile de selecție fiind următoarele:

  • Rezultate performante la concursuri şi olimpiade şcolare județene, naționale și internaționale;
  • Rezultatele şcolare excelente (media anuală cel putin 9,50);
  • Venitul per membru al familiei sub nivelul mediu national;
  • Intervalul de școlarizare: clasele IX-XII și, pentru cazuri excepționale, clasa a VIII-a.

Dosarele de candidatură vor fi transmise până cel târziu la data de 30 aprilie 2024 și trebuie să cuprindă:

  • O scurtă scrisoare motivațională a elevului aplicant;
  • Copii după diplomele care certifică rezultatele obținute la olimpiadele județene, nationale și/sau internationale;
  • Un document din care să reiasă situația școlară din ultimii doi ani, emis de unitatea școlară;
  • O declaraţie pe proprie răspundere din partea susţinătorului legal, care să ateste situația materială.

Elevii care îndeplinesc toate criteriile pot trimite dosarele de candidatură atât electronic, la adresa cancelaria@acad.ro, sau prin poștă.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
18.5 ° C
20.5 °
17.7 °
72 %
2.6kmh
0 %
joi
19 °
vin
26 °
sâm
24 °
Dum
24 °
lun
24 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii