Cadrele didactice din România, îndemnate să promoveze lectura în rândul antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor

Cadrele didactice din România, îndemnate să promoveze lectura în rândul antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor

Începând din februarie 2022, România are o Zi Națională a Lecturii, respectiv data de 15 februarie. Într-o țară în care sub 10% dintre cetățeni cumpără o carte pe an, rolul școlii devine esențial în a cultiva o asemenea activitate.

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, invită cadrele didactice, cu ocazia Zilei Naţionale a Lecturii (15 februarie), să organizeze activităţi de promovare a lecturii în şcolile în care îşi desfăşoară activitatea, potrivit Agerpres.

„Pentru marcarea zilei de 15 februarie, Ziua Naţională a Lecturii, invităm cadrele didactice din toate unităţile de învăţământ să organizeze activităţi de promovare a lecturii în rândul antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor”, afirmă ministrul, într-un comunicat de presă.

Astfel, în timpul programului şcolar, elevii vor fi încurajaţi să prezinte cartea preferată, să citească din ea şi să discute pe marginea ei, iar copiilor din ciclul antepreşcolar/preşcolar cadrele didactice le vor citi cărţi potrivite vârstei.

„Vă încurajăm ca activităţile din data de 15 februarie să fie precedate sau urmate şi de alte iniţiative: cluburi de lectură organizate pentru elevi şi împreună cu aceştia, întâlniri cu scriitori, traducători şi ilustratori, ateliere de scriere creativă şi/sau ilustrare de carte, vizite şi/sau activităţi organizate la bibliotecă sau librărie, inclusiv prezentări ale serviciilor oferite de bibliotecile locale, judeţene şi/sau metropolitane, expoziţii cu desene ale personajelor preferate, discuţii despre drepturile de autor, expoziţii de carte organizate cu sprijinul editurilor şi librăriilor.
Ziua Naţională a Lecturii ne oferă un prilej bun să reiterăm importanţa cărţilor în viaţa noastră şi să iniţiem împreună obiceiuri de lectură, atât de necesare copiilor şi tinerilor noştri. Să nu uităm că fiecare zi este potrivită pentru a descoperi o carte. Copiii, tinerii şi adulţii au nevoie de rutina lecturii pentru a se bucura de beneficiile ei”, susţine Ligia Deca.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
câțiva nori
12.4 ° C
12.7 °
11.1 °
91 %
2.6kmh
20 %
vin
14 °
sâm
21 °
Dum
22 °
lun
24 °
mar
23 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii