Camera Deputaților a votat în favoarea pedepselor pentru incitare la violenţă, ură sau discriminare şi pe criteriul opiniei politice

Camera Deputaților a votat în favoarea pedepselor pentru incitare la violenţă, ură sau discriminare şi pe criteriul opiniei politice

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege inițiat de Guvernul PSD – PNL privind modificarea articolului din Codul penal care se referă la incitarea la violenţă, ură sau discriminare, care poate fi reţinută ca infracţiune şi dacă se adresează criteriului de opinie sau apartenenţă politică.

Deputatul USR Mihai-Alexandru Badea acuză că este încălcat dreptul la liberă exprimare. Proiectul a trecut cu 187 de voturi „pentru”, 62 de voturi „împotrivă” şi 19 abţineri, potrivit Agerpres. Camera Deputaților e for decizional.

„Incitarea publicului, prin orice mijloace, la violență, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane definită pe criterii de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenență politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”, prevede proiectul adoptat de Camera Deputaților.

Proiectul de lege are ca obiect soluționarea unor aspecte ridicate de Comisia Europeană.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie moderată
17.3 ° C
18.9 °
17.1 °
67 %
3.6kmh
0 %
joi
17 °
vin
19 °
sâm
21 °
Dum
21 °
lun
24 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii