Când va fi pus în dezbatere bugetul pentru anul 2022

Când va fi pus în dezbatere bugetul pentru anul 2022

Premierul Nicolae Ciucă și-a exprimat luni seara în ședința Coaliției punctul de vedere că Guvernul trebuie să aibă buget până la finele anului, din rațiuni care țin de operaționalizarea PNRR, au precizat marți surse guvernamentale. Guvernul speră să publice vineri, 17 decembrie, proiectul de buget, astfel încât luni, pe 20 decembrie, să fie aprobat de Guvern și trimis la Parlament.

„Din discutiile care au avut loc aseară în Coaliție, cu toții au spus că dacă va fi bugetul luni în Parlament, trece prin Parlament până la 23 decembrie. Angajamentul ministrilor al tuturor a fost să se facă în așa fel încât pe 20 decembrie bugetul să fie în Parlament.”, au declarat marți surse guvernamentale.

Proiectul de buget pentru 2022 nu este încă gata și chiar dacă liderii PSD și PNL susțin că legea poate fi aprobată până la finalul anului, cel mai probabil însă bugetul va trece de parlament abia în ianuarie. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că în privinţa bugetului de stat există două variante – ori va fi adoptat până pe 24 decembrie, ori va fi adoptat la sfârşitul lunii ianuarie într-o sesiune extraordinară a Parlamentului.

Întrebat, la sediul central al PSD, dacă legea bugetului va fi adoptată până la sărbătorile de iarnă, Ciolacu a spus: „În acest moment, ministrul Finanţelor am înţeles că a strâns toate solicitările de la ministere şi încercăm în şedinţa de coaliţie de azi, dacă nu o să mai facem una şi mâine şi poimâine, şi sperăm să finalizăm acest buget până pe data de 24”.

”Sunt două variante puse în discuţie, ori până în 24 decembrie, dacă se finalizează absolut totul, inclusiv cu fondurile europene, ori la sfârşitul lui ianuarie în sesiune extraordinară”, a adăugat liderul PSD, citat de Agerpres.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
11.8 ° C
14.4 °
10 °
76 %
4.5kmh
0 %
lun
21 °
mar
19 °
mie
21 °
joi
20 °
vin
20 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii