Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti (CPMB) a emis decizii de recalculare a pensiilor pentru 470.833 de pensionari

Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti (CPMB) a emis decizii de recalculare a pensiilor pentru 470.833 de pensionari

Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti (CPMB) a emis decizii de recalculare a pensiilor pentru 470.833 de pensionari, reprezentând toţi beneficiarii, conform datelor prezentate vineri de Angela Lazăr, director executiv adjunct la Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti (CPMB), în cadrul unei conferinţe de presă.

„La nivelul Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti (CPMB) au fost recalculate, începând cu 1 septembrie 2024, un număr de 470.000 de decizii. Precizăm că în situaţia în care au fost pensionari care au constatat o scădere a cuantumului pensiilor începând cu 1 septembrie în această categorie intră pensionarii care au realizat stagii de cotizare mai mici de 25 de ani şi nu au beneficiat de puncte de stabilitate, precum şi cei care beneficiază de indemnizaţii sociale. Odată cu începerea distribuirii deciziilor de pensie de către Compania Naţională Poşta Română în cadrul fiecărei case locale de pensii au fost deschise ghişee suplimentare pentru relaţii cu publicul, au fost alocaţi funcţionari suplimentari, care să asigure relaţiile cu publicul şi aşa cum aţi constatat şi dumneavoastră pe holurile instituţiilor noastre au fost alocaţi o serie de funcţionari din cadrul Serviciilor Stabiliri Pensii pentru a răspunde întrebărilor şi a clarifica o serie de situaţii referitoare la recalcularea pensiilor conform Legii 360„, a spus Angela Lazăr, citată de Agerpres.

Ea a precizat că, în cazul a 17% dintre pensionari, au fost înregistrate scăderi ale pensiei recalculate pe Legea 360/2023, dar aceştia vor primi în continuare pensia stabilită pe legislaţia anterioară, astfel încât nu se vor înregistra scăderi efective.

„Precizăm că obiectivul principal al recalculării pensiilor a fost acela de a corecta inechităţi şi neconcordanţe în sistemul public de pensii, urmărindu-se eliminarea discrepanţelor între categorii de pensii stabilite la momente diferite pe legi diferite şi, mai ales, a acelor categorii de pensii pentru situaţiile în care s-au contribuit similar, dar pensiile respective s-au stabilit la date diferite”, a menţionat Angela Lazăr.

Potrivit datelor prezentate în conferinţă, s-au emis decizii de recalculare ce au fost comunicate beneficiarilor în procent de 100%.

„În Bucureşti s-au transmis toate deciziile. Toate cele 470.000 de decizii au fost transmise. Iar în situaţia în care nu au primit deciziile pot să le solicite. Vă daţi seama că noi am transmis deciziile la Poştă, dar Poşta ni le va restitui ulterior. Şi până să ne restituie oficiile poştale deciziile respective noi putem să le punem pensionarilor la dispoziţie decizia de recalculare pe care o ridică de aici, nu o mai trimitem încă o dată, dar trebuia să ne comunice schimbarea de domiciliu şi noi să facem această comunicare în sistemul de pensii ca urmare a cererii persoanelor respective”, a spus Angela Lazăr, întrebată de jurnalişti dacă mai sunt persoane care nu au primit deciziile de recalculare.

Întrebată câte decizii de revizuire sunt la nivelul Municipiului Bucureşti, Angela Lazăr a afirmat că sunt 774 de decizii. Aplicaţia pentru realizarea lor este în curs de testare, iar de săptămâna viitoare vor fi emise. Numărul total de cereri este de 1.900, dar nu toate cererile depuse se soluţionează prin decizii de revizuire.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
15.7 ° C
16.2 °
15.5 °
70 %
2.6kmh
0 %
lun
24 °
mar
20 °
mie
16 °
joi
15 °
vin
13 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii