Ce cred românii despre utilizarea inteligenței artificiale în administrația publică

Ce cred românii despre utilizarea inteligenței artificiale în administrația publică

Datele unui studiu recent relevă faptul că aproape trei sferturi dintre români cred că inteligenţa artificială ar putea contribui la reducerea corupţiei şi la creşterea transparenţei în instituţiile publice.

44,5% dintre români consideră că e nevoie în acelaşi timp şi de reforme structurale şi măsuri de control suplimentare, după cum arată datele studiului realizat de RoCoach şi Novel Research.

Aproape 27% dintre respondenţi susţin că utilizarea AI în administraţia publică poate ajuta, dar deciziile trebuie să rămână umane, mai relevă studiul.

5% dintre participanţii la studiu consideră că AI nu va avea niciun impact în sistemul public

„Pe măsură ce digitalizarea administraţiei publice devine un subiect tot mai prezent în spaţiul public – de la cloud-ul guvernamental şi dosarul electronic, până la utilizarea Inteligenţei Artificiale (AI) în instituţii publice –, românii manifestă o deschidere pragmatică, dar prudentă, faţă de integrarea acestor tehnologii în deciziile administraţiei. Astfel, 72% dintre români cred că AI-ul ar putea contribui la reducerea corupţiei şi la creşterea transparenţei în instituţiile publice, dintre care 44,5% consideră că este nevoie în acelaşi timp şi de reforme structurale şi măsuri de control suplimentare”, potrivit sursei citate.

5% dintre participanţii la studiu consideră că AI nu va avea niciun impact în sistemul public.

Românii nu resping tehnologia, ci cer ca aceasta să fie pusă în slujba cetăţeanului

Temerile legate de posibile efecte negative, cum ar fi lipsa transparenţei sau lipsa responsabilităţii, sunt exprimate de doar 15,2% dintre români. În schimb, 23,6% cred că inteligența artificială poate ajuta la simplificarea procedurilor şi la reducerea birocraţiei.

Datele studiului arată că românii nu resping tehnologia, ci cer ca aceasta să fie pusă în slujba cetăţeanului, fără a înlocui complet factorul uman. Doar 9,5% percep AI-ul ca având un impact exclusiv negativ, în timp ce cei mai mulţi români resping ideea ca algoritmii să ia decizii fără control sau răspundere, potrivit Agerpres.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
37.2 ° C
38.3 °
36.1 °
29 %
1.5kmh
0 %
lun
36 °
mar
42 °
mie
36 °
J
39 °
vin
41 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii