Ce urmăresc angajații de la locul de muncă? Salariul, oportunităţile de creştere profesională şi posibilitatea de a lucra remote

Ce urmăresc angajații de la locul de muncă? Salariul, oportunităţile de creştere profesională şi posibilitatea de a lucra remote

Mai mult de o treime dintre tinerii cu vârste între 18 şi 25 de ani şi-au găsit jobul actual în mai puţin de o lună, iar salariul, oportunităţile de creştere profesională şi posibilitatea de a lucra remote reprezintă cele mai importante criterii la angajare ale Generaţiei Z, potrivit platformei online de recrutări eJobs, care publică un studiu citat de Agerpres.

70% dintre cei chestionați cred că salariul corect pentru nivelul lor de experienţă este între 3.000 şi 7.000 de lei.

„Tinerii din Generaţia Z reprezintă una dintre cele mai dinamice categorii de candidaţi de pe piaţa muncii din acest moment, atât din perspectiva numărului de aplicări lunare, cât şi a joburilor care îi au în vizor. De la începutul anului şi până acum, peste 36.000 de joburi entry level au fost postate pe eJobs.ro, iar candidaţii din segmentul de vârstă 18-24 de ani au avut 434.000 de aplicări”, susţin reprezentanţii platformei de recrutare.

Potrivit datelor sondajului, tinerii sunt conştienţi de faptul că se află într-un moment favorabil lor pe piaţa muncii şi privesc cu un grad ridicat de optimism şansele de a se angaja pentru prima dată sau de a-şi schimba jobul.

Astfel, 32,7% dintre respondenţi spun că au reuşit să se angajeze la actualul loc de muncă în mai puţin de o lună. Pentru 21,4% procesul a durat între una şi două luni, iar pentru 14,1% între două şi trei luni. Doar 7,7% au reuşit să se angajeze după mai mult de şase luni de căutări, în timp ce, în cazul a 6,6%, a fost de nevoie de peste un an pentru a-şi găsi jobul potrivit.

Pentru 86,2% dintre participanţii la sondaj, pe primul loc în topul celor mai importante trei criterii în funcţie de care acceptă un job este salariul. 55,9% menţionează oportunitatea de a creşte profesional, iar 43,7% spun că, pentru ei, cel mai important este să poată lucra de acasă. 24,9% punctează că un manager înţelegător este crucial, 20,2% acordă o atenţie sporită pachetului de beneficii extrasalariale, pentru 17,1% este important să se angajeze într-un domeniu care le place, 14,1% vor să lucreze aproape de casă, iar 13,1% să facă parte dintr-o echipă tânără.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer acoperit de nori
13.6 ° C
15.5 °
11 °
84 %
3.6kmh
100 %
vin
16 °
sâm
20 °
Dum
22 °
lun
22 °
mar
22 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii