Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie a publicat modele de subiecte pentru examenele naţionale din 2024

Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie a publicat modele de subiecte pentru examenele naţionale din 2024

Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie a publicat miercuri modele de subiecte pentru examenele naţionale din 2024, conform metodologiilor privind Evaluarea naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a în anul şcolar 2023 – 2024 şi examenul naţional de Bacalaureat 2024.

Modelele de subiecte sunt însoţite de baremele de evaluare şi de notare corespunzătoare.

Pentru Evaluarea naţională sunt publicate modele de subiecte pentru următoarele discipline: Limba şi literatura română, Matematică, Limba şi literatura română pentru minoritatea maghiară, Limba şi literatura maternă pentru minorităţile naţionale – maghiară, germană, sârbă, slovacă, croată, rromani, italiană, ucraineană.

Pentru examenul naţional de Bacalaureat au fost publicate 32 de modele de subiecte pentru probele scrise, programe de examen diferenţiate pe filiere/profiluri, astfel: Limba şi literatura română (două tipuri de programă), Limba şi literatura maternă pentru minorităţile naţionale (maghiară – două tipuri de programă, germană, sârbă, slovacă, croată, turcă, italiană, ucraineană), Matematică (patru tipuri de programă), Istorie, Fizică (două tipuri de programă), Chimie (două tipuri de programă), Biologie (două tipuri de programă), Informatică (două tipuri de programă, fiecare pentru două limbaje de programare), Geografie, Discipline socio-umane (cinci discipline).

Pentru probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale sunt disponibile: pentru competenţele lingvistice de comunicare în limba română şi în limba maternă (pentru candidaţii care studiază în limbile minorităţilor naţionale) – nouă modele de bilete de examen; pentru competenţele lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – 10 modele de bilete de examen (proba orală), 10 modele de teste însoţite, fiecare, de fişiere audio (proba de înţelegere a unui text audiat) şi 10 modele de subiecte (proba scrisă); pentru competenţele digitale – două modele de subiecte pentru fiecare dintre cele două fişe de evaluare.

Potrivit Ministerului Educaţiei, programele de examen nu au suferit modificări faţă de cele în vigoare pentru anul şcolar 2022 – 2023, iar structura variantelor de subiecte este similară celei din anul şcolar trecut.

Pe site-ul dedicat sunt publicate, în secţiunea Arhivă, variantele de subiecte extrase în fiecare din sesiunile anterioare din anii 2022 şi 2023, inclusiv subiectele de rezervă, subiectele de la simulările naţionale şi modelele oficiale, potrivit Agerpres.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
8.5 ° C
12.1 °
3 °
66 %
1kmh
0 %
sâm
18 °
Dum
16 °
lun
15 °
mar
13 °
mie
9 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii