Comisia pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor: Sumele rămase din facilităţi de transport pentru studenţi şi din bursele neridicate în termen să poată fi utilizate şi pentru investiţii

Comisia pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor: Sumele rămase din facilităţi de transport pentru studenţi şi din bursele neridicate în termen să poată fi utilizate şi pentru investiţii

Comisia pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor a decis ca sumele rămase din facilităţi de transport pentru studenţi şi din bursele neridicate în termen să poată fi utilizate în următorii ani şi pentru investiţii la infrastructura de cămine, cantine.

Deputaţii din comisie au aprobat, în acest sens, un amendament al PSD.

„Sumele rămase în sold, pentru facilităţi de transport pentru studenţi şi sumele pentru bursele studenţilor neridicate în termen, pot fi utilizate în anii următori pentru acordarea de burse pentru studenţi, pentru obiective de investiţii noi, pentru obiective de investiţii în continuare, precum şi alte cheltuieli de natura investiţiilor pentru infrastructura de cămine, cantine, pentru susţinerea activităţilor centrelor pentru consiliere şi orientare în carieră”, prevede amendamentul. În textul Guvernului, aceste sume puteau fi utilizate în anii următori doar pentru acordarea de burse pentru studenţi sau susţinerea activităţilor centrelor pentru consiliere şi orientare în carieră.

Un alt amendament aprobat de comisie prevede că în instituţiile de învăţământ superior de stat taxele anunţate se menţin pe toată durata normală a unui ciclu de studii, putând fiind indexate cel mult cu rata inflaţiei, pentru aceeaşi promoţie de studenţi.

Deputaţii din comisie au aprobat şi un amendament al USR potrivit căruia instituţiile de învăţământ superior asigură accesul studenţilor şi profesorilor la cel puţin o bază de date ştiinţifică.

De asemenea, a fost introdus principiul participării studenţilor în luarea deciziilor în sistemul naţional de învăţământ.

Deputaţii din comisie au mai decis şi că instituţiile de învăţământ superior pot fi de stat, particulare şi confesionale, aceste instituţii urmând să aibă personalitate juridică, caracter nonprofit şi apolitice.

Totodată, potrivit unui amendament al PNL, vor putea fi finanţate de către stat şi programe de studii universitare de licenţă master şi doctorat de teologie pastorală din instituţiile de învăţământ superior confesional particular, în cazul în care, în cadrul învăţământului superior de stat, nu există învăţământ teologic pastoral specific unui cult, recunoscut drept cult conform legii, potrivit stiri.tvr.ro.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
câțiva nori
20.4 ° C
21.2 °
20 °
52 %
5.7kmh
20 %
Dum
20 °
lun
25 °
mar
27 °
mie
21 °
joi
13 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii