Constanța va avea primul port cu energie verde de la Marea Neagră

Constanța va avea primul port cu energie verde de la Marea Neagră. Administrația Porturilor Maritime urmeaza să achiziționeze un parc fotovoltaic și să își asigure astfel și independența din punct de vedere energetic. Ideea a venit după ce furnizorul pe care-l avea a intrat în insolvență.

Ideea a venit după ce furnizorul pe care-l avea a intrat în insolvență. Uzina fotovoltaica trebuie să fie gata până în 2023. Studiul de fezabilitate costa 150.000 de lei, iar firmele intersate în construcția campului fotovoltaic trebuie să depună ofertele până vineri, 5 noiembrie. Pentru construirea parcului fotovoltaic administrația vrea să obțină fonduri europene nerambursabile, conform PrimaTV.

Practic furnizorul de curent electric a ajuns în pragul falimentului, din cauza fluctuațiilor mari ale tarifelor la energia luată de pe bursă.

Având în vedere că panourile fotovoltaice utilizează energia solară, costurile serviciilor oferite sunt aproape nule. În plus, nu produc poluare. Inițiativa este apreciată de activiștii de mediu. Compania Națională Administrația Porturilor Maritime a încasat anul trecut peste 42 milioane lei din prestarea de servicii de energetică portuară, adică mai mult de 12% din totalul cifrei de afaceri.

Te-ar putea interesa și

Ultimele articole

Campanii

Vremea

București
ceață
2.7 ° C
3.3 °
2 °
88 %
1kmh
90 %
Dum
7 °
lun
9 °
mar
8 °
mie
5 °
joi
8 °

Opinii