Copiii vor avea acces gratuit la terenul de sport din curtea şcolii, în afara orelor de curs

Copiii vor avea acces gratuit la terenul de sport din curtea şcolii, în afara orelor de curs

Copiii vor avea acces gratuit la terenul de sport din curtea şcolii, în afara orelor de curs, potrivit unui proiect legislativ adoptat miercuri, 28 septembrie, în Senat.

În raportul întocmit de comisia de specialitate și adoptat miercuri se arată că proiectul pentru completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69 din 9 mai 2000 reglementează problema accesului la o resursă pentru sport neutilizată în afara orarului şcolar şi care are avantajul de a se afla în vecinătatea zonelor rezidenţiale, potrivit stiripesurse.ro.

Astfel, va fi permis accesul gratuit pe terenurile de sport ale unităţilor de învăţământ care fac parte din domeniul public al comunelor, oraşelor şi municipiilor tuturor copiilor, aşa cum sunt definiţi în Legea 272/2004, precum şi tinerilor cu vârsta de peste 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora.

Federația Română de Fotbal a publicat un comunicat în care salută decizia, „una care va avea un impact important asupra numărului de practicanți de fotbal în România, contribuind la dezvoltarea fotbalului de bază.”

Totodată, FRF menționează că acesta este unul dintre subiectele ce s-a aflat tot timpul pe lista discuțiilor de fiecare dată când a existat o întâlnire între reprezentații FRF și cei ai Parlamentului României.

Legea se află acum pe masa Camerei Deputaților, for decizional în acest caz.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
12.9 ° C
13.9 °
10 °
81 %
3.6kmh
0 %
vin
12 °
sâm
20 °
Dum
22 °
lun
16 °
mar
12 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii