Criză în Educație. Peste 10.000 de cadre didactice au protestat în Piața Victoriei. Oferta Guvernului a fost respinsă

Criză în Educație. Peste 10.000 de cadre didactice au protestat în Piața Victoriei. Oferta Guvernului a fost respinsă

Peste 10 mii de profesori s-au adunat în Piața Victoriei, într-un protest de amploare, în a patra zi de grevă generală. Cadrele didactice au plecat apoi în marș spre Palatul Parlamentului. Sindicatele au respins categoric oferta Guvernului, conderând-o de neacceptat și spunând că sunt deciși să-și continue protestul până în momentul în care revendicările le vor fi rezolvate.

Oferta Guvernului presupunea acordarea unor carduri de 2.500 de lei, în două tranșe, una în iunie, de 1.000 de lei și una în octombrie, de 1.500 de lei.

„Este o ofertă jignitoare. Guvernul trebuie să răspundă în fața părinților și elevilor pentru ce urmează”, a declarat joi un lider sindical.

„Trebuie să vorbim de o salarizare decentă, trebuie să înceapă rapid negocierea pe grila de salarizare în domeniul învățământului preuniversitar, să se stabilească foarte clar modificarea acelui reper legat de salariul debutantului, care trebuie să fie echivalentului salariului mediu brut pe economie. Creșterile salariale trebuie aplicate rapid”, a precizat Marius Nistor, liderul federației „Spiru Haret„.

Pe trotuar, în fața Palatului Victoria, profesorii au lăsat pixuri și manuale, înainte de a pleca în mars pe Calea Victoriei, spre Palatul Parlamentului. Sindicaliștii au spus că pixurile sunt pentru guvernanți, pentru a-și scrie demisiile.

Principala revendicare a sindicaliștilor vizează majorarea salariilor pentru profesori și personalul auxiliar cu aproximativ 60%. Astfel, salariul unui cadru didactic debutant ar trebui să crească de la 2.700 de lei la 4.000 de lei, iar cel al unui profesor la final de carieră să ajungă la 7.000 de lei net.

Cadrele didactice mai cer indexarea salariilor cu rata inflației, acordarea salariului mediu brut pe economie pentru profesorii debutanți, decontarea navetei, plata orelor suplimentare, acordarea de sporuri pentru condițiile de muncă și investiții în infrastructura școlară.

Ultima grevă generală în învățământ a avut loc în 2005 și a durat trei săptămâni, timp în care profesorii nu au intrat la ore.

A.N.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
câțiva nori
15 ° C
15.6 °
14.4 °
80 %
5.1kmh
20 %
joi
14 °
vin
16 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
21 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii