Data la care vor fi recalculate pensiile românilor

Data la care vor fi recalculate pensiile românilor

Evaluarea dosarelor de pensii ale românilor a depășit pragul de 80% și până la 1 septembrie, numărul total al dosarelor evaluate de experții Casei de Pensii va depăși pragul de 90%, potrivit șefului Şeful Casei de Pensii, Daniel Baciu.

Acesta a anunţat când va fi gata recalcularea pensiilor, cui îi vor fi tăiaţi banii şi principiile în funcție de care vor fi eșalonate pensiile speciale.

În prezent, spune Daniel Baciu, evaluarea dosarelor de pensii a depășit pragul de 80% și până la 1 septembrie, numărul total al dosarelor evaluate de experții Casei de Pensii va depăși pragul de 90%.

Colegii mei, în teritoriu, lucrează la foc continuu, practic, până la 1 septembrie mai sunt două luni și ceva până când trebuie să finalizăm acest proces de evaluare a acestor dosare de pensii.

Practic, acest proces este un unul premergător recalculării care se va face în baza noii legi a pensiilor care vizează sistemul public.

Se lucrează într-un ritm mai mare deoarece la sfârșit au fost lăsate dosarele cele mai grele, cele complexe și eu sunt optimist că ai mei colegi vor reuși până la 1 septembrie să finalizeze o mare parte din dosare, deci sperăm ca peste 90% din numărul total de dosare să fie finalizat”, a declarat Daniel Baciu.

Pot să vă spun că aceste discuții au fost mult mai dese și aplicate, ceea ce denotă că sunt pe final și noi în momentul în care avem acest raport trebuie să facem niște ajustări la draftul pe care deja îl avem și pe care specialiștii de la Ministerul Muncii și ai Casei de Pensii l-au elaborat.

Avem chiar mai multe variante ale acestui draft privind sistemul public de pensii și în această vară presimt că va fi o vară fierbinte, vom face pași foarte importanți privind elaborarea și acestui act normativ care vizează sistemul public de pensii (…)”.

Cât despre pensiile speciale, Daniel Baciu a subliniat că după ce va fi adoptată noua lege a pensiilor, acestea vor fi eșalonate în funcție de vârsta de pensionare, de vechime, dar și de baza de calcul.

„Există deja o lege adoptată la Senat, ea trebuie amendată, iar săptămâna viitoare acestea vor fi aduse în Parlament, la Camera Deputaților, care este cameră decizională și sunt convins că se va reuși acest lucru și acest act normativ, care vizează pensiile speciale este cuprins în PNRR și sunt convins că acest lucru se va întâmpla în această sesiune parlamentară și vreau să vă spun că această reformă a pensiilor speciale este imperativă și trebuie să se întâmple.

Suntem conștienți de acest lucru cu toții, pentru că toată lumea știe care sunt acele probleme care au apărut de-a lungul timpului, cu acele inechități, dar nu se poate face abrupt și vor fi niște eșalonări foarte clar prevăzute în lege atât cu vârsta de pensionare care trebuie să ajungă la același nivel în sistemul public, atât a vechimii în specialitate, cât și a bazei de calcul”, a mai spus șeful Casei de Pensii, potrivit romaniatv.net.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
câțiva nori
13.5 ° C
13.8 °
12.8 °
61 %
1.5kmh
20 %
lun
17 °
mar
17 °
mie
18 °
joi
19 °
vin
14 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii