Mai bine de 30% din bugetul unei gospodării este cheltuit pe alimente, cea mai mare proporție din Uniunea Europeană, unde media este de sub 15%, potrivit celor mai recente date ale Institutului Național de Statistică (INS).
Pe locurile următoare se află facturile, sănătatea și transportul. La polul opus, educația este aproape ignorată: doar 36 de lei/lună sunt cheltuiți pentru acest segment. În mediul urban, salariile aduc peste 70% din venituri, în timp ce în zonele rurale, pensii și ajutoarele sociale generează peste un sfert din câștiguri. De asemenea, în sate, o mare parte din consum provine din producția proprie – legume, carne, fructe.
Comparativ, o gospodărie din Germania, Franța sau Olanda are venituri de peste trei ori mai mari decât în România (state în care alimentele nu depășesc 12-14% din buget).
În timp ce alte țări europene investesc masiv în educație, sănătate și locuințe, România alocă cele mai mici bugete pentru școală și continuă să resimtă presiunea creșterii prețurilor, mai ales la utilități și alimente.
Potrivit datelor INS, românii au început să investească mai mult în locuințe: aproape 14% din venituri se îndreaptă către amenajări și achiziții imobiliare – peste media europeană, conform tvrinfo.ro.