Decizie CCR: Eliminarea pragului la abuzul în serviciu este constituțională

Decizie CCR: Eliminarea pragului la abuzul în serviciu este constituțională

Curtea Constituțională a stabilit, miercuri, că este neconstituțional mecanismul prevăzut de modificările votate de Parlament pentru folosirea interceptărilor serviciilor de informații în dosarele penale, dar că este constituțională eliminarea pragului valoric pentru abuzul în serviciu, se arată în comunicatul transmis de CCR.

„Totodată, Curtea a constat că este necesar ca legiuitorul să reglementeze, în Codul de procedură penală, o formă de control a posteriori în cazul înregistrărilor ce rezultă din activităţile specifice culegerii de informaţii, care sunt comunicate organelor de urmărire penală și care dobândesc calitatea de mijloace de probă în dosarul penal în care nu s-a dispus trimiterea în judecată, pentru ca persoana vizată de aceste activități, care nu a dobândit în acea cauză calitatea de parte, precum și inculpatul față de care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală sau clasarea să poată contesta legalitatea acestor înregistrări, precum și elementele ce țin de legalitatea mijlocului de probă. De asemenea, Curtea a constatat că legiuitorul are obligația de a reglementa și procedura aplicabilă conservării și/sau distrugerii acestor înregistrări”, se mai arată în comunicatul CCR.

chiar dacă legiuitorul nu a reglementat un anume prag valoric al pagubei sau o anumită intensitate a vătămării intereselor legitime ale persoanelor fizice/ juridice pentru reținerea infracțiunilor de abuz în serviciu sau neglijență în serviciu, aspect care, în jurisprudența anterioară a Curții Constituționale nu a atras neconstituționalitatea normei în cadrul controlului a posteriori de constituționalitate, acțiunea instanțelor judecătorești – concordantă cu jurisprudența Curții Constituționale – este de natură să mențină și să consolideze prezumția de constituționalitate a textului, care trebuie să îmbine într-un mod armonios aspectele de tipicitate obiectivă și subiectivă a infracțiunii.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
13.3 ° C
13.8 °
12 °
92 %
2.1kmh
0 %
lun
22 °
mar
24 °
mie
24 °
joi
25 °
vin
20 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii