Decizie: Copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate vor putea fi crescuți nu doar de rude

Decizie: Copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate vor putea fi crescuți nu doar de rude

Copiii care au părinți plecați la muncă în străinătate vor putea fi îngrijiți și supravegheați nu doar de rudele lor până la gradul al patrulea, ci de orice altă persoană cu care copilul are relații sociale și de atașament, potrivit unui comunicat al Ministerului Familiei, care citează proiectul de lege votat marți în Parlament.

Proiectul mai cuprinde, printre altele, modificări care îi privesc pe copiii ai căror părinți nu se înțeleg asupra modalității în care vor menține legăturile cu copilul după separare. Se introduce astfel, obligatoriu, consimțământul copilului care a împlinit vârsta de 14 ani la stabilirea programului de menținere a relațiilor personale cu ambii părinți. În situația în care copilul refuză să îşi dea consimțământul, programul se stabilește de către instanța judecătorească.

De asemenea, odată cu intrarea în vigoare a noii legi, copiii pentru care a fost stabilită o măsură de protecție specială nu vor mai putea fi mutați dintr-un serviciu de tip familial într-unul de tip rezidențial, decât în situațiile care pun în primejdie viața și securitatea acestora. În plus, reprezentanții serviciilor publice de asistență socială vor avea obligația ca, în etapa de monitorizare a copiilor reintegrați în familie, să întocmească rapoarte de monitorizare trimestriale timp de doi ani, nu doar pentru o perioadă de șase luni, cum se întâmplă în momentul de față.

În plus, indemnizația pentru tinerii care urmează să părăsească sistemul de protecție socială va fi egală cu echivalentul a trei salarii minime brute de bază, nu doar cu valoarea unuia singur, cum stau lucrurile în acest moment. Totodată, tinerii din sistemul de protecție specială vor avea și posibilitatea de a opta pentru continuarea măsurii de protecție specială sau pentru primirea unei idemnizații lunare de aproximativ 2.500 de lei lunar, până la împlinirea vârstei de 20 de ani. Este aceeași indemnizație de care beneficiază, până la 26 de ani, cei care își continuă studiile într-o formă de învățământ de zi sau au un loc de muncă.

“Este un moment extrem de important, pentru că toate aceste noi prevederi au implicații asupra vieții copiilor din această țară. Și ne referim la copiii care au părinți plecați la muncă în străinătate, la copiii îngrijiți de părinți aflați în divorț, care nu se înțeleg asupra rolului pe care îl vor avea în viața acestora, la copiii solicitanți de azil sau la copiii pentru care s-a stabilit o măsură de protecție specială.

Sunt aspecte pe care legea nu le reglementa până acum și de care era nevoie urgentă, pe care legiuitorul le-a înțeles, dar, iată, pe care nu le putem aplica de doi ani! Și totul din pricina unor dispute asupra unui singur aspect: cel al educației sanitare din școli. Sigur, este un aspect cum nu se poate mai important și acesta, esențial aș spune. Susținem fără rezerve introducerea orelor de educație sanitară în școli, dar e nedrept că, doar din pricina indeciziei legate de această chestiune, toate celelalte reglementări au fost blocate atat de mult timp”, a declarat ministrul Familiei, Gabriela Firea.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer fragmentat
9.5 ° C
10.1 °
9.4 °
93 %
6.2kmh
75 %
mie
20 °
joi
18 °
vin
16 °
sâm
20 °
Dum
14 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii