Decizie finală în scandalul pensiilor. Marius Budăi: Am stabilit cu CE creşterea vârstei de pensionare

Decizie finală în scandalul pensiilor. Marius Budăi: Am stabilit cu CE creşterea vârstei de pensionare

Vârsta de pensionare va crește treptat până la vârsta de 65 de ani, iar raportarea de contributivitate va fi la întreaga perioadă, potrivit unor criterii agreate cu Comisia Europeană, a anunţat, luni, ministrul Muncii, Marius Budăi, la finalul discuțiilor de la Bruxelles.

De asemenea, ministrul Muncii a mai prezicat că pensiile speciale nu vor scădea și a vorbit despre „creşterea treptată a vârstei de pensionare până la 65 de ani”.

„Drepturile de pensii vor fi calculate prin creştere treptată a perioadei de contribuţie şi la finalul perioadei se va ajunge ca raportarea să fie la întreaga perioadă, nu vor mai fi alese anumite perioade de contribuţie. Creşterea treptată a vechimii necesară în specialitate. Eliminarea unor categorii de indemnizaţii şi pensii plătite în baza unor legi speciale (magistraţi şi funcţionari publici parlamentari). Pensiile militare sunt şi ele supuse reformelor”, a mai anunţat ministrul Muncii, Marius Budăi.

El a adăugat și că pensiile speciale aflate în plată nu vor fi afectate de tăieri.

A.N.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
nori împrăștiați
13.9 ° C
14.1 °
13.8 °
58 %
5.1kmh
40 %
sâm
15 °
Dum
18 °
lun
17 °
mar
13 °
mie
21 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii