Decizie importantă: Meseria care va fi recunoscută automat în Uniunea Europeană

Decizie importantă: Meseria care va fi recunoscută automat în Uniunea Europeană

O decizie importantă va avea efect asupra dreptului românilor de a-și practica meseria în statele din Uniunea Europeană, chiar dacă diplomele de studii au fost emise înainte de 2007, anul în care țara noastră a aderat la blocul comunitar.

Astfel, statele din Uniunea Europeană vor recunoaște automat diplomele românești de asistent medical generalist obținute înainte de aderarea României, cu condiția ca titularii să fi urmat programul de revalorizare organizat pentru alinierea la criteriile minime de formare prevăzute de Comisia Europeană.
Informația a fost comunicată, miercuri, de Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED) din cadrul Ministerului Educației.

„La 12 februarie, s-a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Directiva (UE) 2024/505 a Parlamentului European și a Consiliului din 7 februarie 2024, privind modificarea Directivei 2005/36/CE, în ceea ce privește recunoașterea calificărilor profesionale ale asistenților medicali generaliști formați în România.

În baza acestei directive, celelalte state membre ale UE vor recunoaște diplomele românești obținute înainte de 1 ianuarie 2007 de asistenții medicali generaliști care au urmat ulterior programul de revalorizare”, a precizat sursa citată.

Potrivit CNRED, în urma demersurilor făcute de autoritățile române, instituțiile UE au modificat legislația europeană existentă privind recunoașterea calificărilor profesionale, astfel încât asistenții medicali generaliști care au urmat programul de revalorizare începând cu 2014 până în 2020 să poată dobândi, în oricare din statele membre ale UE, recunoașterea diplomelor și certificatelor obținute în România înainte de data aderării.

Statele UE au un an să adopte normele naționale care implementează Directiva (UE) 2024/505

„Acțiunile autorităților române au început în anul 2012, la momentul revizuirii generale a Directivei 2005/36/CE privind recunoașterea calificărilor profesionale.

Atunci, s-a solicitat ca în Directivă să fie incluse și diplomele de asistent medical generalist emise de instituții de învățământ din România anterior datei aderării la Uniunea Europeană.

Pentru recunoașterea acestor calificări, titularii au urmat un program de revalorizare elaborat împreună cu experții Comisiei Europene și ai statelor membre. Ulterior, în baza raportului din 2020 al Comisiei Europene privind rezultatele programului, s-a decis recunoașterea automată a acestor diplome”, a adăugat sursa citată.

De la momentul intrării în vigoare a Directivei (UE) 2024/505, statele membre trebuie să adopte, într-un an, normele naționale de transpunere pentru a implementa efectiv dispozițiile acesteia, potrivit antena3.ro.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
20.3 ° C
21.2 °
19.9 °
52 %
4.6kmh
0 %
mar
24 °
mie
24 °
joi
25 °
vin
27 °
sâm
25 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii