Deputații Comisiei juridice au eliminat pragul pentru abuzul în serviciu și celelalte amendamente ale Senatului

Deputații Comisiei juridice au eliminat pragul pentru abuzul în serviciu și celelalte amendamente ale Senatului

Comisia juridică a Camerei Deputaților a adoptat proiectele privind Codul penal și Codul de procedură penală în formele aprobate de Guvern, fără pragul introdus de Senat pentru abuzul în serviciu.

Pe lângă prag, s-a renunțat și la decizia deputaților de la putere de a scoate corupția din lista infracțiunilor pentru care pot fi folosite ca probe interceptările serviciilor de informații, cu toate că decizia fusese votată în comisie tot în această după-amiază, potrivit g4media.ro.

Deputata PSD Laura Vicol, președinta Comisiei juridice, a supus la vot eliminarea tuturor amendamentelor adoptate de Senat, inclusiv cel privind pragul de 250.000 de lei pentru abuzul în serviciu.

„În urma unor discuții finalizate în acest moment în cadrul coaliției, se vor retrage toate amendamentele depuse atât la Senat, cât și cele discutate până acum și vom merge pe forma venită de la guvern. Amendamentele de la Cameră vor fi retrase, cele de la Senat vor fi eliminate prin vot. Vom vota în grup eliminarea tuturor amendamentelor depuse de coaliție în Senat”, a declarat Laura Vicol.

Propunerea social-democratei a trecut la vot, în ciuda opoziției manifestate de USR.

„Eu nu mai înțeleg nimic, dragi colegi de la USR. Când facem modificări nu e bine, când revenim la forma de la Guvern nu e bine”, a declarat Laura Vicol.

„Nu puteți să votați la grămadă, doamna președinte”, a fost reacția lui Stelian Ion, fost ministru al Justiției.

USR susține că deputații din Comisia juridică nu pot elimina amendamentele adoptate de Senat, ci trebuie formulate amendamente noi în forma venită de la Ministerul Justiției.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
15.7 ° C
17.7 °
12.1 °
73 %
2.7kmh
0 %
mar
27 °
mie
19 °
joi
15 °
vin
18 °
sâm
21 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii