Documentele pe hârtie vor fi istorie. Burduja: 80-90% dintre procedurile din minister nu vor mai cunoaşte hârtia

Documentele pe hârtie vor fi istorie. Burduja: 80-90% dintre procedurile din minister nu vor mai cunoaşte hârtia

Angajații la stat au în continuare o reticență faţă de transformare digitală, fie că îşi vor pierde locul de muncă, fie că există un element de transparenţă şi nu mai pot să primească diverse intervenţii, să schimbe un flux de documente, să intervină pentru o cunoştinţă, a afirmat Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, prezent la o conferință.

Ministrul a recunoscut că mentalitatea este cea mai complicată şi cel mai greu de depăşit.

“Lucrurile se transparentizează. Noi facem asta la minister în momentul acesta: digitalizăm fluxul de hârtie, un banal document management systems. Nu-i uşor de implementat pentru că există o rezistenţă mare şi când îl vom avea gata, 80-90% dintre procedurile din minister nu vor mai cunoaşte hârtia şi, foarte important, nu va mai putea fi folosită expresia ‘s-a pierdut pe circuit’ pentru că ai o vizibilitate maximă unde este fiecare speţă, fiecare lucrare, câte zile a stat la fiecare direcţie”, a explicat Sebastian Burduja.

Potrivit acestuia, Cloudul guvernamental înseamnă 600 de milioane de euro şi cel puţin 30 de instituţii minim migrate în Cloud până în 2026.

„Avem banii (…) Înseamnă patru centre de date şi înseamnă o transparenţă pe care statul român n-a avut-o niciodată. Înseamnă că noi, ca şi cetăţeni, vom şti atunci când statul ne accesează datele şi vom fi notificaţi, iar accesul la datele noastre va fi jurnalizat şi nu va putea fi şters. Toate lucrurile astea sunt în ordonanţa Cloudului guvernamental şi în hotărârea de Guvern. Aşa-i legea, nu e o chestiune de specificaţii tehnice într-un caiet de sarcini sau o chestiune care se poate ignora. Legea spune că în Cloudul privat guvernamental accesul la date este jurnalizat, cetăţenii sunt notificaţi”, a mai spus ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
nori împrăștiați
13.9 ° C
14.1 °
13.8 °
58 %
5.1kmh
40 %
sâm
15 °
Dum
18 °
lun
17 °
mar
13 °
mie
21 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii