E oficial: Cazierul judiciar va fi eliberat și online

E oficial: Cazierul judiciar va fi eliberat și online

Cazierul judiciar va fi eliberat și în format electronic, după ce legea care simplifică procedura eliberării acestui document a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis.

Prin urmare, cazierul judiciar va putea fi obșinut de oriunde, printr-o solicitare trimisă online.

“Este un gest de normalitate pentru cei peste două milioane de români din ţară şi din străinătate care nu vor mai trebui să aglomereze drumurile şi secţiile de poliţie”, motiva liberarul George Cristian Tuţă, inițiatorul legii, utilitatea adoptării unei asemenena reglementări.

„La solicitarea persoanelor fizice sau juridice, în urma consemnării opţiunii în cererea-tip prevăzută la alin.(1) şi (2), certificatul de cazier judiciar se eliberează gratuit şi în formă electronică. Certificatele de cazier judiciar eliberate în formă electronică sunt semnate cu semnătură electronică calificată şi sunt asimilate înscrisurilor autentice. (…) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin ordin comun al ministrului afacerilor interne şi al ministrului cercetării, inovării şi digitalizării, sunt stabilite procedurile pentru eliberarea în formă electronică a cazierului judiciar”, se precizează în noua lege.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
18 ° C
19.4 °
17 °
52 %
2.1kmh
0 %
Dum
22 °
lun
25 °
mar
27 °
mie
19 °
joi
15 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii