Pictura Catedralei Naţionale este sfinţită duminică de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului şi de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, însoţiţi un sobor de 65 de ierarhi, 70 de preoţi şi 12 diaconi. Evenimentul marchează Centenarul Patriarhiei Române.
Catedrala Naţională are hramul principal Înălţarea Domnului, zi în care sunt pomeniţi eroii români din toate timpurile, cel de-al doilea ocrotitor fiind Sfântul Apostol Andrei.
În 2025 se împlinesc 140 de ani de când Bisericii Ortodoxe Române i-a fost recunoscut statutul de Biserică Autocefală şi 100 de ani de când a fost ridicată la rangul de Patriarhie.
Ideea ridicării unei catedrale reprezentative pentru spaţiul românesc a apărut imediat după dobândirea Independenţei de stat, în urma războiului din 1877 – 1878, atunci când s-a constatat că nicio biserică din Bucureşti nu era suficient de încăpătoare pentru a găzdui pe toţi cei care participau la slujbe Te Deum oficiate cu ocazii deosebite sau la alte momente solemne, potrivit basilica.ro.
Patriarhul Teoctist a fost cel care a relansat proiectul de ridicare a unei Catedrale Naţionale. Proiectul a fost asumat şi de stat prin Legea 376/2007 care prevedea: „Fondurile destinate construirii Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului vor fi asigurate de către Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, de către Guvernul României, în limita sumelor alocate anual cu această destinaţie prin bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor, precum şi de către autorităţile administraţiei publice locale”.
Slujba de aşezare a pietrei de temelie şi a sfinţirii locului destinat construirii Catedralei Naţionale pe terenul din Calea 13 Septembrie a avut loc în 29 noiembrie 2007, fiind oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, cel de-al şaselea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, la sfârşitul anului 2010 începând lucrările de construcţie a Catedralei Mântuirii Neamului.
Sfinţirea altarului Catedralei Naţionale a avut loc în 25 noiembrie 2018, Anul Centenar al Marii Uniri.
Papa Francisc a vizitat Catedrala Naţională pe 31 mai 2019.
Cea mai mare reprezentare a Maicii Domnului în mozaic din România şi una dintre cele mai mari din lumea ortodoxă
Intrarea în sfântul lăcaş se face prin 27 de uşi de bronz pe care sunt reprezentaţi Mântuitorul Iisus Hristos, Maica Domnului, Sfinţii Apostoli, dar şi sfinţi români. Uşile reprezintă un element deosebit al lăcaşului de cult – cântăresc aproximativ 800 de kilograme fiecare şi sunt acţionate de un sistem automat de deschidere şi închidere.
Iconostasul – având o suprafaţă de 406,98 metri pătraţi, cu o lungime de 23,8 metri şi o înălţime de 17,1 metri, cuprinde 45 de icoane, dispuse în patru registre, în timp ce Icoana Maicii Domnului Platytera, din absida altarului, cu o înălţime de 16 metri, este cea mai mare reprezentare a Maicii Domnului în mozaic din România şi una dintre cele mai mari din lumea ortodoxă.
Catedrala Naţională este înaltă de 120 de metri, clopotele având o greutate totală de 33 de tone şi aflându-se la o înălţime de 60 de metri. O performanţă de excepţie o reprezintă vitraliul de pe faţada Catedralei Mântuirii Neamului, care ilustrează Înălţarea Domnului. Cu o înălţime de 15 metri şi o lăţime de 5,5 metri, această lucrare impresionantă este formată din 29 de panouri şi a fost realizată într-un timp record de trei luni.
Programul liturgic al evenimentelor
* începând cu ora 7:30 şi până la ora 10:00 va fi săvârşită Slujba Sfintei Liturghii, la care vor participa trei ierarhi din Capitală şi un sobor extins de preoţi şi diaconi
* slujba de sfinţire a picturii Catedralei Naţionale va începe la ora 10:30 şi va dura până la ora 12:30. La această slujbă va participa şi un sobor extins de ierarhi, 65 la număr, 70 de preoţi şi 12 diaconi. La încheierea slujbei se va citi Actul de sfinţire.

