Fenomen meteo: Europa se pregătește pentru formarea unui dom de căldură deasupra continentului

Fenomen meteo: Europa se pregătește pentru formarea unui dom de căldură deasupra continentului

Europa se pregătește din nou pentru formarea unui dom de căldură deasupra continentului. Fenomenul meteorologic va readuce canicula în Franța, Italia, Balcani și Peninsula Iberică, potrivit Severe Weather. 

Domul de căldură reprezintă un fenomen meteorologic în care o zonă extinsă de presiune atmosferică ridicată acționează ca un capac, care „prinde” aerul cald dedesubt. Acest aer coboară și se încălzește, ducând la acumularea unui strat de căldură extremă la nivelul solului. Un fenomen de acest tip poate persista zile sau chiar săptămâni și este responsabil pentru cele mai severe episoade de caniculă.

Astfel, în următoarele 10 zile, temperaturile maxime vor urca din nou la valori de 40–42°C în sudul Franței, Italia și centrul Balcanilor. În Spania și Portugalia, căldura extremă persistă deja, cu maxime de 38–43°C, favorizând apariția incendiilor de vegetație.

Domul de căldură va deveni mai puternic în a doua parte a săptămânii, afectând treptat și Europa Centrală și de Est. Fenomenul va persista până la mijlocul lunii august, aducând o perioadă îndelungată de temperaturi ridicate.

Temperaturile vor crește rapid în Balcani

Spre sfârșitul acestei săptămâni, sudul și vestul Franței vor atinge 40–42°C, iar zonele centrale vor urca la 37- 39°C.

Spania și Portugalia vor continua să înregistreze maxime zilnice între 40–43°C, în special în centrul Portugaliei și sud-vestul Spaniei.

În Balcani, temperaturile vor crește rapid după ziua de joi, cu valori de până la 43°C în estul Croației, Ungaria și Serbia. Iar sudul și centrul Italiei vor resimți temperaturi de peste 40°C.

Europa de Nord (Norvegia, Suedia, Finlanda) scapă deocamdată de noul val de căldură, după ce a înregistrat recorduri la finalul lunii iulie. Iar Regatul Unit și Irlanda vor avea temperaturi mai blânde, între 18–28°C, fără risc de caniculă.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
30.2 ° C
30.5 °
28.9 °
34 %
2.6kmh
0 %
mie
28 °
J
33 °
vin
35 °
S
38 °
D
38 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii