Gabriela Firea: „Astăzi, este marcată Ziua Europeană de Luptă împotriva Traficului de Persoane”

„Astăzi, este marcată Ziua Europeană de Luptă împotriva Traficului de Persoane, pentru a trage un semnal de alarmă privind această problemă extrem de gravă”, scrie senatorul PSD Gabriela Firea, pe pagina sa de Facebook.
„Ca ministru al Familiei am făcut numeroase demersuri pentru prevenirea traficului de copii aflați în grija statului. Rememorez întâlnirea cu doamna Kari Johnstone, directorul interimar al Biroului pentru monitorizarea și combaterea traficului de persoane din cadrul Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii. Există o cooperare strânsă România – SUA pe acest domeniu extrem de sensibil.
România încă este o sursă a traficului de persoane, în special copii, în Europa. Este o sclavie modernă pe care nu o putem tolera!
De multe ori, copiii aflați în grija statului sunt cei mai vulnerabili. Colaborarea cu direcțiile de asistenta socială și protecția copilului, dar și cu asociațiile care activează în acest domeniu, a fost o prioritate în mandatul de ministru al Familiei tocmai pentru a îmbunătăți lucrurile. Personalul din centre și operatorii care răspund la Numărul Unic pentru Copii 119 sunt pregătiți constant pentru a identifica astfel de cazuri de la primele semne.
Copiii sunt cei mai expuși traficului de persoane pentru că, de multe ori, nu știu ce li se întâmplă. Una din patru persoane traficate la nivel european este copil, fetițe de cele mai mult ori. Chiar dacă traficul de persoane este aspru pedepsit, chiar și 10 ani după gratii, încă avem traficanți care au curajul să încalce legea.
Anul trecut, autoritățile au investigat 552 de cazuri, în special trafic sexual și exploatare prin muncă. Din fericire, cazurile au fost mai puține față de anul 2021. Provocări încă există, dar printr-o muncă de echipă, cu toții la aceeași masă, îmbunătățirile sunt vizibile. Autoritățile statului, asociațiile, organizațiile și cetățenii sunt împreună în această luptă!
Mai sunt lucruri de pus la punct și toate instituțiile statului sunt implicate în prevenirea și combaterea traficului de persoane. De asemenea, toate autoritățile își doresc ca eforturile depuse să se regăsească în viitorul raport al Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii”, conchide Gabriela Firea, pe pagina sa de Facebook.
393736700 922530355909429 5745284839526330172 n.jpg?stp=dst jpg p552x414& nc cat=111&ccb=1 7& nc sid=5f2048& nc ohc=c8IVq7yBSEIAX tDP1b& nc ht=scontent.fotp3 1
393355958 922530312576100 2559946018620837757 n.jpg?stp=dst jpg p526x395& nc cat=103&ccb=1 7& nc sid=5f2048& nc ohc=1NJyPV8jI78AX IgoC & nc ht=scontent.fotp3 3
393576637 922530302576101 5599819711249759885 n.jpg?stp=dst jpg s600x600& nc cat=101&ccb=1 7& nc sid=5f2048& nc ohc=meCi o1ss2EAX PG4Nb& nc ht=scontent.fotp3 3

Articole similare

Ultimele Articole