Gabriela Firea: „De Ziua Mondială a Asistenței Sociale, mă înclin în fața miilor de oameni care și-au transformat vocația în profesie”

Gabriela Firea: „De Ziua Mondială a Asistenței Sociale, mă înclin în fața miilor de oameni care și-au transformat vocația în profesie”

„De Ziua Mondială a Asistenței Sociale, mă înclin în fața miilor de oameni care și-au transformat vocația în profesie, care se dedică zi de zi, cu dăruire și profesionalism, semenilor în nevoie, copiilor necăjiți, săraci sau fără familie ori bătrânilor singuri, bolnavi și fără niciun sprijin.
Sunteți cu toții eroii noștri, iar misiunea voastră este nobilă!”, transmite ministrul Familiei, Gabriela Firea, pe pagina sa de Facebook
„Am încurajat, susținut și promovat mereu orice proiect din domeniul asistenței sociale, tocmai pentru că știu câtă nevoie este să găsim soluții pentru cei în situații dificile, fie că vorbim de copii, de bătrâni, de mame singure, de oameni fără adăpost, de persoane cu dizabilități grave, care nu pot munci, de familii numeroase din medii vulnerabile.
Îmi amintesc valul de solidaritate, pe care sunt sigură că l-am simțit cu toții, la începutul pandemiei. Mi-aș dori ca acel entuziasm și acea grijă pentru cei de lângă noi să ne ghideze fiecare zi!
Eram atunci Primar General al Capitalei și m-am implicat total, zi lumină, pentru a le veni în ajutor celor care aveau – poate mai mult ca niciodată! – nevoie de noi. La cantinele sociale am primit, în acele săptămâni de lockdown, mii de oameni disperați din București, care n-aveau poate altă variantă de a primi o masă cadă sau de a da de mâncare copiilor. Alte sute de seniori din București au primit, în toată acea perioadă, mâncare caldă direct acasă, datorită programelor pe care le-am derulat la Primăria Capitalei și datorită efortului uriaș pe care l-au făcut toți lucrătorii sociali.
Ca ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, am sprijinit fără rezerve orice proiect care a propus soluții pentru cei care n-au unde să ceară ajutor și pentru care noi, autoritățile, suntem total responsabile. Am avut alături de mine, la ședința de Guvern dedicată tinerilor, un asistent social foarte dedicat problemelor din București. Vreau să amintesc din nou proiectul de amploare pe care l-am lansat, privind construcția, modernizarea sau reabilitarea a 150 de centre de zi destinate atât copiilor care provin din familii aflate în situații de vulnerabilitate, cât și părinților lor, proiect asumat în PNRR, pentru care primim fonduri nerambursabile de 50 de milioane de euro și pentru care așteptăm în continuare cereri de finanțare din partea autorităților locale”, conchide ministrul Familiei, Gabriela Firea.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
10.7 ° C
11.6 °
9.9 °
66 %
5.1kmh
0 %
vin
15 °
sâm
15 °
Dum
18 °
lun
15 °
mar
14 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii