Guvernul a aprobat ordonanța pentru salariile profesorilor, dar greva continuă

Guvernul a aprobat ordonanța pentru salariile profesorilor, dar greva continuă

Guvernul s-a reunit, joi, într-o şedinţă pe care premierul Nicolae Ciucă a numit-o extraordinară, pentru a aproba OUG care ar trebui să detensioneze situaţia din sistemul de învăţământ. Negocierile s-au încheiat. Acesta e mesajul pe care îl transmitem public”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

Chemați la guvern pentru o nouă rundă de negocieri, liderii sindicatelor din educație au anunțat că greva continuă marți, membrii de sindicat fiind cei care vor decide dacă aceasta se va încheia sau nu.

Ministrul Educației, Ligia Deca, a spus și ea că ordonanța aprobată de Guvern răspunde revendicărilor cadrelor didactice care ar trebui să se întoarcă în clase. „Am discutat (cu reprezentanții sindicatelor – n.r.) despre reîntoarcerea în clase și am făcut apel la întelegerea lor, răspunsul a fost că asta este și dorința lor și vor duce înspre membrii de sindicat textul ordonantei spre analiză și că speranța lor e că de marți se va reveni în clase”, a declarat Deca.

Ieșiți de la negocieri, liderii sindicali au spus că mandatul lor a rămas neschimbat, de a respinge oferta guvernului, însă profesorii sunt cei care vor decide dacă încetează greva sau nu.

„De marți încolo colegii vor continua acțiunile de protest”, a declarat Marian Nistor, Federația „Spiru Haret”. „Oamenii decid dacă încetează greva sau nu”, a spus și Simion Hăncescu, liderul FSLI.

Președintele Klaus Iohannis a avut o reacție acidă la adresa profesorilor care au respins oferta Executivului, joi, în cadrul unor declarații de presă susținute la Chișinău, și a spus că aceștia „nu mai au pentru ce să facă grevă”, având în vedere că „Guvernul le-a dat tot ce au cerut”.

TEXTUL ORDONANȚEI PUBLICATĂ ÎN MONITORUL OFICIAL

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
18.6 ° C
19.4 °
17.7 °
54 %
4.1kmh
0 %
joi
17 °
vin
19 °
sâm
21 °
Dum
22 °
lun
25 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii