Din această săptămână românii vor începe să primească, odată cu factura de energie, notificarea oficială privind sfârșitul schemei de sprijin la energie electrică.
Guvernul nu mai prelungește plafonarea tarifelor, iar din 1 iulie 2025 se revine la prețuri negociate direct între client și furnizor. În multe cazuri, facturile vor crește chiar și de două ori.
Furnizorii sunt obligați de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) să trimită fiecărui client o informare scrisă care să precizeze:
Data încheierii schemei de sprijin: 30 iunie 2025
Informații despre schimbarea gratuită a furnizorului
Opțiuni de renegociere a contractului
Acces la comparatorul de prețuri de pe site-ul ANRE
Această notificare trebuie să ajungă la toți consumatorii până cel târziu pe 10 iunie.
ANRE și Ministerul Energiei analizează posibile intervenții, dar până atunci, românii trebuie să se pregătească financiar pentru luna iulie.